Eşti aici

Dezechilibre în abordarea tematicii privind eliminarea discriminării

Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării din Republica Moldova a lansat, luni, 6 iunie, campania de informare „Oameni buni”. Astfel, timp de o lună, experţii Consiliului, dar şi diverselor ONG-uri ce monitorizează respectarea drepturilor omului, vor face cunoscute locuitorilor ţării prevederile legii 121 privind asigurarea egalităţii. Potrivit lui Ian Feldman, preşedintele Consiliului, peste 80 la sută dintre cetăţenii moldoveni știu că discriminarea există, iar fiecare al patrulea locuitor al țării s-a simțit discriminat.
 
Potrivit raportului pentru 2015 realizat de Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării, făcut public la 3 iunie, problematica discriminării nu este percepută ca fiind una dintre cele mai stringente provocări ale societății. Doar 3% din respondenți au inclus-o în topul problemelor care nu acceptă amânare. Raportul constată un nivel extrem de redus de acceptare a unor grupuri sociale din Republica Moldova, preponderent a persoanelor LGBT, persoanelor care trăiesc cu HIV, persoanelor cu dizabilităţi mintale şi intelectuale şi persoanelor ex-deţinute.
 
Mai mult, o parte din aceste grupuri sunt supuse unor critici din partea Bisericii. E vorba de persoanele LGBT. La finele lunii mai, de exemplu, Episcopul de Bălţi şi Făleşi Marchel a îndemnat deputaţii moldoveni să anuleze Legea privind asigurarea Egalităţii. Portalul Realitatea.md îl citează pe Episcopul de Bălţi şi Făleşti cu următoarea declaraţie: „Legea nr. 121 din 25 mai 2012 care chipurile urmărește scopul să asigure calitatea de șanse, în fond însă, ea promovează homosexualitatea cu o agresivitate fără precedent, cu o agresivitate nemaintâlnită pe la noi. Familia, mama, tata, copilăria și educația corectă a tinerilor conform tradițiilor noastre reprezintă valorile etice și morale”. Jurnaliştii de la Realitatea.md au solicitat şi opinia expertului Asociaţiei Promo-Lex, Dumitru Slusarenco, care a insistat că legea privind asigurarea legalității este una specială, împotriva discriminării, și nu este orientată pentru apărarea unui grup sau altul. „Nu este opinia religiei sau a întregii comunități religioase, dar este opinia unor reprezentanți ai bisericii. Este o lege pro ceva, este o lege pro-egalitate și ea este pur și simplu indispensabilă pentru orice societate care tinde să fie modernă. Oamenii care ies în stradă și fac marșuri vin să își manifeste dorința de a fi liberi”, a declarat avocatul Dumitru Slusarenco.
 
Relatarea de la Realitatea.md este una echilibrată, reporterii reuşind să insereze şi opinia expertului care a contrabalansat mesajul discriminatoriu al Episcopului de Bălţi şi Făleşti. Nu au făcut acelaşi lucru jurnaliştii de la Sputnik, de exemplu, care pur şi simplu au tirajat declaraţiile Episcopului Marchel. Iată leadul ales de acest portal de ştiri: „Episcopul de Bălți și Fălești Marchel le-a spus deputaților din Parlamentul Republicii Moldova cum ar putea să reabiliteze măcar parțial imaginea Legislativului. Preotul i-a îndemnat pe aleșii poporului să manifeste responsabilitate și să nu admită vânzarea sufletului copiilor și tinerilor noștri”.
 
Între altele, Episcopul Marchel a îndemnat oamenii legii să susţină proiectul de lege al Partidului Socialiştilor împotriva așa-numitei „propagande homosexuale”. La 25 mai, scrie Radio Europa Liberă, Comisia de cultură din Parlament a avizat favorabil acest proiect care propune amenzi pentru ceea ce numește „propagarea relațiilor homosexuale printre minori prin intermediul întrunirilor, mijloacelor de informare în masă, Internet” etc. Autorii proiectului, deputații PSRM Grigore Novac și Corneliu Furculiță, susțin că asemenea legislație ar fi necesară pentru că de la aprobarea legii egalității de șanse în urmă cu patru ani „promovarea homosexualității… în Republica Moldova devine tot mai agresivă”. Legi împotriva „propagandei homosexuale” au fost adoptate în ultimii ani în Rusia și în alte câteva foste republici sovietice, în ciuda protestelor internaționale.
 
În relatarea despre conferinţa de presă ţinută de Episcopul Marchel, portalul de ştiri Noi.md a avut grijă să amintească despre o altă iniţiativă a Partidului Socialiştilor, cea de anulare a Legii privind egalitatea şanselor, care în aprilie a fost respinsă de Parlament. Majoritatea parlamentară și-a argumentat poziția prin faptul că legea respectivă este o condiție necesară pentru integrarea reprezentanților minorităților sexuale în societate. Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu,  a calificat inițiativa socialiștilor drept „încercare de a câștiga capital politic fals”.
 
Nu este prima data când Episcopul de Bălţi şi Făleşti lansează învinuiri în adresa comunităţii LGBT. În 2014, de exemplu,  Jude­că­to­ria Bălți l-a recu­nos­cut pe Epi­sco­p vinovat de lansarea în public a unui discurs de ură și inci­tare la dis­cri­mi­nare a per­soa­ne­lor cu orien­tare homo­se­xu­ală. Decla­ra­ția a fost recu­nos­cută ca fiind falsă, adu­când pre­ju­di­ciu onoa­rei și dem­ni­tă­ții per­soa­ne­lor cu orien­tare homo­se­xu­ală. Epi­sco­pul Mar­chel a fost obli­gat să aducă scuze publice, în urmă­toa­rea formă: „Este falsă decla­ra­ția mea pre­cum 92 % din per­soa­nele homo­se­xu­ale sunt pur­tă­tori sau bol­navi de SIDA. Cer scuze de la per­soa­nele homo­se­xu­ale pen­tru această decla­ra­ție falsă”. Episcopul de Bălţi şi Făleşti a refuzat să se conformeze acestei decizii.

Sursă foto: www.femeiactive.ro
 
 
 

Multimedia

Centrul pentru Jurnalism Independent a organizat miercuri, 22 martie, un club de presă cu tema  „Televiziunea Digitală: Ce avem de câștigat? Ce avem de pierdut?”.