Eşti aici

Valeriu Vasilică, directorul Agenției de presă Info - Prim Neo: „Asistăm la procesul de dispariţie a instituției de agenţie de presă cu menirea clasică de a informa corect şi echidistant”

24 August 2016
444 de afişări
„Parțial liberă”, dar cât de independentă?  

Consemnăm, la finele lunii august, 25 de ani de independență a R. Moldova și Sărbătoarea „Limba noastră”. 25 de ani este vârsta maturității. Dar cum a evoluat și în ce măsură s-a maturizat în această perioadă mass-media din R. Moldova? Care e starea generală a presei, după 25 de ani de independență a statului R. Moldova?

De ce, în prezent, avem o presă cu un statut de „parțial liberă”, iar țara noastră continuă să coboare în topurile internaționale privind libertatea presei? De ce, în situația când avem sute de instituții media în R. Moldova, nu putem vorbi despre existența unui pluralism mediatic autentic? Cum să explicăm faptul că, după decenii de totalitarism și cenzură, astăzi continuăm să ne confruntăm cu fenomenul concentrării? În fine, de cât timp mai e nevoie pentru ca presa să fie recunoscută și la noi, la fel ca în toată lumea civilizată, a patra putere în stat?

Media Azi a abordat acest subiect cu invitații săi – experți media, lideri de opinie, manageri de presă, jurnaliști. Vom prezenta opiniile lor zilnic, pe parcursul acestei luni, pentru a contura împreună un tablou cât mai realist al mass-media autohtone după 25 de ani de independență a țării.
 
Media Azi: Agenţia de presă pe care o conduceţi se află pe piaţa media din anul 1998. Vă rugăm să punctaţi câteva dintre momentele (evenimentele) care i-au marcat activitatea în acest răstimp…
 
Valeriu Vasilică: Într-adevăr, conceptul IPN se află pe piaţa mediatică din anul 1998, cu cele două forme organizatorice: Agenţia publică municipală Info - Prim (1998-2005) şi Agenţia privată/independentă Info - Prim Neo (IPN) (2005-prezent). Agenţia publică a apărut şi a funcţionat în cadrul unei tentative de a oferi publicului o alternativă mediatică holdingului monopolist proguvernamental de atunci, în cadrul media-holdingului municipal al capitalei: Antena C, Info - Prim, Capitala, Euro TV. Distrugerea tuturor componentelor acestuia poate servi drept model de reprimare a libertăţii presei pe criterii politice, cu implicarea făţişă şi cinică a tuturor pârghiilor statului: legislativă, administrativă, de reglementare etc., inclusiv poliţienească. Ulterior, au apărut „modele” mai fine, mai subtile. Despre unele – ceva mai jos.

Media Azi: În cei 25 de ani de independenţă, au evoluat cumva şi gusturile (interesele) consumatorilor de ştiri? Ce ştiri se ”poartă” astăzi, dle Valeriu Vasilică, în sens că sunt cele mai căutate şi aşteptate de cititori, în comparaţie cu anii 2000, de exemplu?

Valeriu Vasilică: Din punctul meu de vedere, gusturile „au evoluat”, dar în direcţie opusă. Este un proces impus publicului prin alt model de presiune asupra presei din Moldova. De ceva timp, asistăm la procesul de dispariţie a instituției de agenţie de presă cu menirea clasică de a informa corect şi echidistant. La momentul apariţiei IPN, pe piaţă existau 12-13 agenţii de presă, cu statut oficial şi activitate de agenţie, inclusiv economică. Marea majoritate au dispărut fizic, iar din ceea ce a rămas corespund criteriilor vechi de agenţie, după mine, 2 sau maximum 3 instituţii. Acestea au fost înlocuite printr-un proces forţat de fenomenul numit şiret „resurse informaţionale”, cele mai multe dintre ele având în spate finanţare şi interese politice şi economice străine presei, iar „producţia” lor purtând un caracter pronunţat de tabloid. Publicul din Moldova consumă preponderent din ceea ce i se serveşte de pe acest segment care speculează în mare parte pe asemănările formale cu organele de presă, nefiind atare.
 
Media Azi: În topurile internaţionale, presa noastră are statutul de parţial liberă. Dacă ar fi să întocmiţi un top al instituţiilor media din R. Moldova, pe aceleaşi criterii, ce loc aţi acorda Agenţiei Info - Prim Neo?
 
Valeriu Vasilică: Criteriile după care se fac topurile internaţionale şi cele după care funcţionează o anumită parte de presă sau clonele de presă din Moldova sunt destul de diferite. De aceea mi-ar veni destul de greu să alcătuiesc un eventual top. Cred şi astăzi cu tărie în criteriul pe care şi l-a formulat Agenţia în 1998: „Util. Imparţial. Prompt”, precum şi în ordinea priorităţilor enunţate de el. După acest criteriu IPN ar putea pretinde, cred, la anumite locuri în top, doar că în presa şi în societatea de astăzi au rămas mai puţini adepţi ai acestei viziuni asupra presei şi a relaţiei acesteia cu lumea din jur.