Eşti aici

Premianții anului 2016 în jurnalism: Valentina Ursu

23 Decembrie 2016
187 de afişări
Tradiționala Gală a Clubului de Presă, organizată în acest an pentru a douăzeci şi doua oară, de către Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei, i-a întrunit, în aceeași sală, pe cei care au adunat câte un coș de mere de-a lungul activității lor în jurnalism și... pe cei care fac abia primii pași în profesie. Printre ultimii au fost și 13 studenți de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cărora li s-a încredințat prima misiune importantă: să realizeze interviuri cu câștigătorii Galei. Așadar, înarmați cu dictafoane, blocnotes-uri și aparate de luat vederi, dar, mai ales, cu o curiozitate imensă de a-și cunoaște interlocutorii, aceștia și-au ocupat pozițiile în sală. Pentru a asculta, a observa și a afla de la protagoniștii serii: 
 
  • Ce semnificații a avut pentru ei anul 2016?
  • Ce calități i-au ajutat să obțină acest premiu?
  • Spre ce victorii țintesc în 2017?
Valentina Ursu: „Trebuie să luptăm împreună pentru libertatea presei”
 
Este un nume de referință pentru presa din Republica Moldova, căreia îi servește cu fidelitate de peste 30 de ani. Și-a început activitatea încă din facultate, scriind pentru ziarul local din Nisporeni. A urmat Radio Nisporeni, apoi Radio Moldova. În prezent este editor la Radio „Europa Liberă” unde realizează interviuri de actualitate, dar și două rubrici săptămânale: „La sfârșit de săptămână cu „Europa Liberă” (interviuri cu oameni din diferite colțuri ale țării) și „Jurnal săptămânal cu...”. Este una dintre puținele jurnaliste care a relatat despre războiul de la Nistru, din 1992, chiar din tranșee, experiență despre care a scris în cartea sa, intitulată „Râuri de sânge”. Este vorba despre Valentina Ursu, câștigătoarea a numeroase premii jurnalistice, titluri onorifice și distincții de stat, iar mai nou - unul dintre „Jurnaliștii anului 2016”.
 
  • Anul 2016 a fost divers în cele mai diverse moduri, cu bune și cu rele... Impotența clasei politice de a face reforme și de a aduce schimbarea mult dorită de cetățeni a aprofundat fenomenul migrației, iar problemele legate de corupție, de sărăcie și de disfuncționalitățile din sistemul judiciar au făcut ca acest exod să fie și mai mare. Moldova rămâne fără pătura de mijloc. Iar ca să aduci investitori străini în mediul economic al țării, contează foarte mult să ai instituții funcționale, să se reducă dramatic birocrația. Alegerea lui Igor Dodon în fruntea statului nu va face altceva, decât să aprofundeze clivajele din societate. Căci, în ciuda împuternicirilor sale destul de limitate, președintele va avea un impact major în rândul opiniei publice și va adânci, cel mai probabil, polarizarea politică existentă de mai multa vreme. Iar cel mai trist lucru este că mass-media degradează odată cu societatea.
  • Despre calitățile mele ar trebui sa vorbească cei care ascultă/citesc emisiunile mele de la fiecare sfârșit de săptămână sau interviurile pe care le realizez.
  • Deși este al cincilea măr pe care îl „culeg” din livada Centrului pentru Jurnalism Independent, am emoții ca prima dată... Pentru anul 2017, mi-aș dori ca breasla jurnalistică să fie respectată pentru imparțialitate, obiectivitate și echidistanță. Îmi este frică de o victorie a răului în Republica Moldova. Iată de ce trebuie, împreună, să luptăm pentru libertatea presei, absolut necesară unei democrații funcționale.
Cristina Popușoi,
Școala de Studii Avansate în Jurnalism