Eşti aici

MediaRing cu Alexandru Canțîr, editor prezentator, senior editor TV al postului de radio „Europa Liberă”

25 August 2016
359 de afişări
Vasile State, președintele Asociației Presei Electronice:
 
- În ce perioadă din cei 25 de ani care s-au scurs de la proclamarea independenței -  în anii 90, primul deceniu al noului mileniu sau acum - au existat cele mai mari probleme, din perspectiva libertății presei, de natură să afecteze activitatea profesională a jurnaliștilor?
 
Alexandru Canțîr: Probleme au existat întotdeauna din acest punct de vedere şi este mai greu să le clasifici în cele mai mari, mai mici, dramatice, aparente, ridicole, banale etc..  Problemele au fost oarecum „fireşti” pentru fiecare „epocă” în această zonă tulburată de atâtea schimbări produse rapid, în bine şi în rău, deseori pe nepusă masă.După căderea URSS, ba poate – păstrând proporţiile – şi în timpul perestroikăi, a fost o perioadă de entuziasm şi elan jurnalistic de o inocenţă superbă deseori.

Efectul surprizei pe care l-au avut oazele de jurnalism liber la acea vreme a surprins  şi dezorientat întrucâtva „nomenclatura” de atunci.

Impresia, greşită, a fost că „boierimea” politică de la acea vreme  s-a resemnat în faţa necesităţii de a avea un „câine de pază” la orice intersecţie a drumurilor şi hudiţelor pe care circula. Ba chiar părea că şi-a călcat pe inimă şi că s-a văzut nevoită să datoreze respect pentru o presă liberă. Mai mult, în retorica ei a apărut refrenul despre importanţa crucială a jurnalismului liber pentru societatea ce se doreşte democratică.

Iluzii! A fost  doar o manevră de a se regrupa. Din momentul în care le-a surâs îmbogăţirea sau chiverniseala politică, şi-au arătat pe unde au apucat năravul – deja mult mai sofisticat şi mai subtil – de a-şi subordona  sau de a anihila tot ce respiră jurnalistic liber.

Acum, dragă Vasile, fără a face ierarhii ale problemelor, să ne întrebăm:

  • Când a fost pus la îndoială mai tare -  prin acţiuni şi bani -  nu vorbe, însuşi rostul de a fi al jurnalismului liber şi responsabil?
  • Când fenomenul confiscării a însuşi sufletului jurnalistului a luat proporţii atât de mari?
  • Când sindromul Stockholm a pătruns atât de adânc într-o atât de mare parte a breslei jurnalistice?
  • Când atâția profesionişti media şi-au mai căutat, scornit şi prezentat atâtea alibiuri pentru mercenariat,  şerbie profesională sau chiar ticăloşii larg mediatizate?
  • Când angajamentul etic al profesioniştilor media a devenit mai dispreţuit, ridiculizat şi răstălmăcit?
  • Când nişte cinici ai vremii cu papioane pro-europene pentru camuflaj au reuşit să scoată la suprafaţă din firea atâtora cu reşedinţă în jurnalism tot ce poate fi mai josnic în natura umană, nu doar în cea profesională? Ş.a.m.d.
Şi poate că răspunsul, astfel, la întrebarea cu problemele din calea jurnalismului liber  ni se va părea evident.

- Există un număr semnificativ de instituții de presă din Republica Moldova care (și asta nu mai este un secret acum) sunt controlate de forțe politice. Se observă cu ochiul liber că, de regulă, acestea sunt folosite nu doar pentru promovarea imaginii patronului politic, dar și ca instrumente de manipulare și dezinformare. Trebuie să privim resemnați acest fenomen sau se poate ceva de făcut?

A.C.:  În general resemnarea ar fi mai indicată poate doar în faţa uşii închise spre paradis, după prohod… În rest… Sigur că nu (mai) este niciun secret că numeroase instituţii media devin  sau sunt reduse la rolul de scule ale politicienilor sau „oligarhilor”. Este şi oarecum firesc până la un punct, până la o linie roşie ca unele instituţii media să fie, editorial, mai aproape de un conglomerat politic sau altul. Doar că în versiune moldovenească „înrudirea” unor entităţi media cu grupările politice capătă proporţii deseori groteşti, mai ales că şi sunt preluate cele mai odioase modele, maşinării de propagandă şi intoxicare din afară.

Ce este de făcut?  Foarte mult contează percepţia critică de către public a produsului mediatic oferit. Este important pentru cetăţeni să poată distinge gradul de credibilitate pe care-l are un post TV care este o portavoce a partidului şi o entitate media aflată în afara angajamentelor străine jurnalismului liber şi responsabil. În acest sens, sunt necesare diferite modele, modalităţi de „alfabetizare media” inteligentă care să cultive discernământul „consumatorului” de media.  De asemenea, contează, cred, opţiunea personală a fiecărui jurnalist care se respectă de a nu se regăsi în postura de slujbaş de partid. (Mi-aş aminti în acest sens de povestea cu broasca …credulă şi scorpionul bun de promisiuni – şi găsiţi, dacă e nevoie,  la dl Google amănunte).  Pe termen mai lung, ar trebui cultivată şi deprinderea alegătorului de a aprecia oferta electorală a unui partid sau altul şi din perspectiva atitudinii faţă de presă, a angajamentelor explicite de a nu corupe mediul jurnalistic… Nu cred că tot felul de interdicţii în acest sens ar fi productive.   
     
- Comitetul pentru Libertatea Presei este unul dintre fondatorii Consiliului de Presă din Republica Moldova. Această structură, se știe, poate doar să facă recomandări, în cazurile pe care le examinează ca fiind contrare eticii profesionale. Ce ar trebui de întreprins astfel încât respectarea deontologiei profesionale să fie o normă, iar Consiliul de Presă să conteze mai mult în această activitate?

A.C.: În opinia mea, nu cred că există modalităţi heirupiste de asigurare a respectării deontologiei profesionale. Nu cred că cineva care nesocoteşte dispreţuitor principiile etice profesionale poate fi „silit” să se spovedească seara şi peste noapte să se transfigureze în statuie deontologică. De fapt, este mai curând un proces şi la nivel individual, şi  la cel al comunităţilor jurnalistice sau al breslei în general.

Cred că „pentru a conta mai mult”, Consiliul Presei trebuie să facă exact ce face în continuare. Însuşi efortul de a responsabiliza presa prin analiza diferitelor practici jurnalistice contează mult. În general, este important ca „problema” deontologiei profesionale  să fie tot mai prezentă în rutina activităţii jurnalistice în cele mai diverse chipuri. Infractorul sau contravenientul jurnalistic trebuie să devină conştient că are ochi critici ai colegilor şi publicului aţintiţi asupra sa. Şi să-şi vadă confortul deranjat.  Practicile dezonorante profesional trebuie să aibă consecinţe, inclusiv …ruşinea. 

Aş adăuga, totodată, că  o instituţie media capturată, adică transformată în maşinărie de manipulare, face imposibil orice set de norme etice profesionale. Că doar n-om vorbi de codul deontologic al manipulatorului, propagandistului, killer-ului mediatic sau cârpaciului din domeniu… 

Viorica Zaharia, expertă media:

- Recent am participat la o reuniune internațională la Odessa, unde am vorbit despre situația din Republica Moldova la capitolul propaganda si manipulare informațională. Colegii din Ucraina mi-au spus: „În anii precedenți problemele presei din Republica Moldova, prezentate la forumurile internaționale, ni se păreau minore. „De-am avea noi probleme voastre", spuneam atunci. Acum, vedem ca repede ne-ați ajuns din urma …”. Așa se vad lucrurile din exterior. Dvs. sunteți de acord că, într-adevăr, situația presei noastre la capitolul propagandă și manipulare informațională a degradat semnificativ? Cum de s-a ajuns la asta?

A.C.: Da, sunt de acord că, prin preluarea unor modele nocive, dar foarte viabile de propagandă  şi manipulare informaţională din exterior, din arealul rusesc în primul rând, mass-media din Republica Moldova a avut o traiectorie de degradare dramatică.  De fapt, exemplele care sunt la îndemână reflectă întru totul închipuirea politicienilor ce stăpânesc maşinării media despre cum trebuie să fie mass- media. Închipuire ce insultă orice idee de democraţie. Cum de s-a ajuns la asta? Prin cumpărarea influenţei politice, cred,  prin lipsa mecanismelor în stat şi societate care să nu permită coruperea unor segmente importante ale mass-media ca element de importanţă crucială pentru democraţie. Prin lipsa mecanismelor autentice de sancţionare rapidă şi eficientă din partea electoratului. Prin lipsa unui model de business care să stea la baza presei libere. De fapt, nu este o problemă doar a R. Moldova. Şi la case mai mari, în state importante ale UE, presa liberă nu mai este de nezdruncinat ca odinioară, lucru constatat mai ales în faţa avalanşei propagandistice dinspre Federaţia  Rusă.  

- Chiar daca declarația ministrului Justiției despre faptul că presa nu ar mai fi o sursă veridică de informare, deci autoritățile nu ar trebui să reacționeze la ce scrie ea, a tot fost comentată, aș vrea să aflu și părerea Dvs.: ce a fost asta: o greșeală a dlui ministru (care a spus în public ceea ce, poate, ar fi trebuit păstrat pentru discuții private) sau e totuși expresia atitudinii față de presă a unei părți a clasei politice (care crede că orice jurnalist poate fi cumpărat și nu admite că poate există și presă independentă)?

A.C.: Atâta cât pot să intuiesc, pe demnitarul respectiv l-a luat gura pe dinainte şi a exprimat sincer atitudinea faţă de presă cultivată  de guvernarea care l-a instalat în post. Cred că a regretat, pentru că nu poţi, ca guvernare, să baţi teatral, de ochii lumii, mătănii în faţa valorilor europene, ca printr-o „scăpare” neatentă să recunoşti ce crezi cu adevărat. Deşi poate că domnia sa s-a referit la instituţiile media aflate sub „controlul editorial” total al fruntaşilor din arcul guvernării şi atunci rămânem  părăsiţi în păcatul fanteziilor…  

Anastasia Nani, redactor-șef al portalului Anticorupție.md:

- Numărul jurnaliştilor care îşi iau misiunea în serios a scăzut, iar jurnalismul de calitate este în retragere. Având în vedere experienţa Dumneavoastră, vedeţi vreo „cale de întoarcere” în cazul Republicii Moldova?

A.C.: Văd. Prin înlăturarea cauzelor care au „marginalizat” jurnalismul autentic. Prin igienizarea scenei politice. Prin reinventarea sau regăsirea unor mecanisme economice care să facă viabile, robuste instituţiile media ataşate principiilor profesionale. Şi prin rezistenţa celora care îşi păstrează onoarea profesională şi îşi fac onest, pur şi simplu, meseria.  Etc.

- Este activitatea Consiliului de Presă suficientă pentru a consolida standardele profesionale în mass-media din Republica Moldova?

A.C.: Am încercat să răspund ceva mai sus. Dar chiar dacă acest consiliu ar face inimaginabil de mult, tot nu ar fi suficient, probabil, pentru consolidarea în măsura mulţumitoare a standardelor profesionale, în afara şi altor acţiuni, măsuri etc.

- În actualul context economic, politic, social, cât de necesar ar fi un birou al BBC la Chişinău?

A.C.: Nu ştiu dacă eu sunt chiar cea mai potrivită persoană să mă pronunţ în acest sens, dar oameni în opinia şi experienţa cărora cred consideră că a fost necesar şi, cu atât mai mult, ar fi necesar acum. Altminteri, contează ca spiritul BBC-ului să se regăsească, ca reper, în contextul mediatic actual. 

Victor Moșneag, redactor-șef adjunct Ziarul de Gardă:

- Ținând cont în special de afilierea politică, putem spune că presa din R. Moldova se află astăzi în cel mai greu moment al ei din ultimii 25 de ani?

A.C.: Am încercat să răspund ceva mai sus. Cert este că starea de acum a presei este unul dintre motivele pentru care nişte sărbătoriri triumfaliste  ar însemna o… excelentă ipocrizie.  (Ceea ce, bineînţeles, nu  înseamnă, ba dimpotrivă, că  nu există exemple demne de tot respectul de rezistenţă în faţa încercărilor de a „umbla” la „ADN”-ul jurnalismului liber şi responsabil). 

- Cum ar putea fi depășită această criză?

A.C.: General vorbind, prin rezistenţă, prin efort continuu de a contribui la maturizarea democratică a societăţii… Prin cultivarea imunităţii – personale şi a breslei – la tot felul de încercări de „modificare genetică” a societăţii în cel mai prost sens al cuvântului.   
 
Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului „Cuvântul” , președintele Asociației Presei Independente:

- În ultimele două decenii în R. Moldova au fost adoptate mai multe legi şi alte acte normative care aveau misiunea să lărgească libertatea mass-media, să consolideze poziţiile instituţiilor neangajate faţă de stat şi formaţiunile politice şi rolul lor în informarea şi dezvoltarea societăţii. Dar realităţile nici pe departe nu coincid cu aşteptările. Majoritatea absolută a publicaţiilor, mijloacelor electronice de informare apărute la noi după 2000 sunt dependente de diferite partide şi structuri de stat. Care ar fi cauzele acestei situaţii, ce trebuiau să facă breasla noastră, organizaţiile din domeniu, instituţiile de media pentru a nu admite acest lucru şi nu au făcut?

A.C.: Mi-am exprimat parţial punctul de vedere în acest sens. Cu privire la legi, acte normative: de la caz la caz, unele poate au lacune cruciale, altele au fost reduse doar la rolul de faţadă, de decor, în alte cazuri practicile guvernărilor le-au sfidat fără niciun fel de consecinţe. Nu cred că până acum a existat vreo guvernare care să se fi preocupat, strategic, de consolidarea durabilă a presei libere ca element vital pentru o democraţie în devenire. Prioritar a fost beneficiul de moment  de pe urma unei prese reduse la docilitate. Însuşi faptul că o clasă politică… controversată, ca să spun aşa, nu a avut până acum – prin acte, legi şi practici - bariere sigure în faţă  atunci când şi-a făcut formaţiuni pseudo-jurnalistice pentru lupte politice vorbeşte despre faptul că e ceva putred în societate. Cât despre ce n-a făcut breasla, ar fi multe de spus şi de presupus. Cred, însă, că nu a reuşit, între altele, un lucru foarte important: să solidarizeze comunităţile diferite de jurnalişti pe o platformă de principii care să responsabilizeze jurnalistic…    

- Mai mulţi colegi, din categoria „corifeilor” breslei noastre din RM au fost şi rămân slugi fidele ale unor formaţiuni politice, asumându-şi totodată şi rolul de experţi, mentori în domeniu. Nu consideraţi că prin acest comportament ei compromit ideea neangajării, independenţei jurnalistului şi a mass-media?

A.C.: Consider că aflarea în slujba unor partide, în dispreţul principiilor deontologice jurnalistice, descalifică jurnaliştii şi strămută persoanele respective spre alte domenii, nu neapărat odioase, dar altele.  

- Comitetul pentru Libertatea Presei, pe care l-ați fondat, de la un  timp rămâne într-o umbră totală, nu se prea manifestă în soluţionarea problemelor cu care se confruntă jurnaliştii și presa de la noi. Ori poate eu nu am dreptate?

 A.C.: Am luat act de observaţiile Dvs. şi – fără a fi neapărat întru totul de  acord cu aprecierile Dvs. – voi discuta cu colegii despre soluţiile de a contrazice percepţia că CLP ar fi „în umbră totală”. Vă mulţumim.  

Victor Cobăsneanu, redactor-șef Observatorul de Nord:

- Asupra mai multor ziarişti planează suspiciunea că ar fi plătiţi de partide politice şi grupări dubioase (nu dau nume, fiindcă sunt mulţi şi aş putea să omit pe cineva), dar aceştia continuă nu doar să polueze în continuare spaţiul informaţional, dar şi „să citească lecţii de bună purtare” colegilor, în cadrul unor seminarii sau trening-uri. Dvs. ce ziceţi?

A.C.: E mai greu să judec în baza „suspiciunilor care planează” asupra unor cohorte de ziarişti. În general, însă, ţine de decizia suverană a fiecăruia să decidă cine este frecventabil şi cine – nu. Sau cine este un bun propovăduitor şi cine -  unul ipocrit.
 
 - Cineva a spus că Internetul va ucide totul, începând cu biblioteca şi terminând cu teatrul. Continuând acest gând, am impresia că presa, în speţă printul, va fi umbrită, dacă nu ucisă, de Odnoklasniki, Facebook şi alte „minunăţii” din era tehnologiilor informaţionale. În opinia Dvs., cum se poate de salvat ziarul, în forma lui tradiţională?

A.C.: Atâta cât înţeleg şi pot judeca după experienţa de la curţi mai mari, soluţia viabilă ar fi o combinaţie a tuturor posibilităţilor de a ajunge la cititor/consumator. Eu, de exemplu, ca cititor sunt „omnivor”, dar simt o vibraţie deosebită în piept când răsfoiesc  paginile foşnitoare ale unui ziar. Aşa că, eu sunt deja un potenţial cititor al printului, deci sunt o parte – fie şi infimă – a soluţiei. Doar să fie bine scris.      

Natalia Petrusevici, șefă de departament, ziarul SP, Bălți:

- În Moldova,mulți jurnaliști încep, cu timpul, să facă politică. Cum credeți, mai rămân ei să fie jurnaliști, sau politicul le înlocuiește profesia? Considerați că a activa la o publicație de partid înseamnă să faci jurnalism?

A.C.: Nu văd nimic rău în faptul că jurnaliștii aleg să facă politică. Dar aceasta presupune să-și schimbe și profesia, nu doar simbolic, pentru un articol, de exemplu. Totodată, am anumite rezerve față de activitatea la o publicație de partid, deoarece aceasta nu mai ține de jurnalism.

 - Majoritatea mijloacelor de informare din Moldova sunt angajate politic. Instituțiile media independente sunt foarte puține. În opinia Dvs., cât de necesar este ca media independentă să fie susținută, pentru a putea supraviețui și a-și menține independența?Cine ar putea și ar trebui să facă acest lucru?

A.C.: Există o asemenea necesitate. Și există diverse modele în acest sens. De-ar fi dorință! Cine ar putea face asta? Și statul, și oamenii de afaceri. Doar că trebuie stabilite condiții clare, pentru a asigura și garanta independența acestor mijloace de informare.

Adrian Petcu, redactor-șef Radio Moldova Actualități:

- Opinia Dvs. despre noul Cod al audiovizualului, în special, la capitolul separare radio de tv (TRM)?

A.C.: Din respect pentru întrebarea Dvs., aş fi preferat să evit pronunţarea unei opinii referitoare la proiectul noului Cod al audiovizualului, deoarece nu consider că am expertiză punctuală mulţumitoare. Ştiu însă că proiectul noului Cod ar răspunde unor necesităţi stringente de transformări în domeniul audiovizualului şi că, aşa cum este alcătuit, acesta ar urma modele şi practici europene demne de urmat. Cât priveşte separarea Radioului de TV, mi-ar plăcea să cred că precedentele de succes dintr-o serie de ţări europene se vor regăsi şi în versiunea moldovenească a noului Cod, iar Radio Moldova va demonstra în consecinţă o mai mare vitalitate şi creativitate.

- Care este cea mai eficientă (și rapidă) cale de a scăpa de influența propagandei?

A.C.: Prin reguli pro­fe­sio­nale severe, inclusiv  privind verificarea infor­mațiilor, prin expertiza editorilor… Prin discernământul cultivat al celor  care sunt ţinta oricărui format de propagandă, a distorsionării informaţiei. Printr-o oferă jurnalistică mai bună…

- Trebuie sau nu să fie licențiată profesia de jurnalist? (daca greșește să-i fie interzis să mai profeseze).

A.C.: Cred că instituţionalizarea posibilităţii de interdicţie asupra profesării jurnalismului de către cei care greşesc este periculoasă. Cine va judeca? Şi dacă se greşeşte parţial şi fără  rea intenţie sau rea credinţă?    Există alte pârghii, normale, de a-i descuraja, sancţiona sau ruşina pe cei suspectaţi că ar greşi cu sau fără voie sau intenţie.

Media Azi:

- Faptul că, după un sfert de veac de independență a țării, vorbim astăzi despre fenomenul concentrării din mass-media, nu înseamnă că, treptat, și de bună voie, ne întoarcem la timpurile dinainte de 1989, când instituțiile mediatice erau o portavoce a partidului aflat la guvernare? Cum explicați aceste stranii metamorfoze?

A.C.: Nu „de bună voie”, ci din  motiv că legislaţia a permis până acum aşa ceva; din motiv că nu există  un model sănătos de business pe care să se sprijine mass-media şi care să nu condiţioneze mass-media; din motiv că statul, societatea şi breasla au subapreciat pericolul pe care-l presupune achiziţionarea cu toptanul de „suflete” jurnalistice şi de instituţii media etc. etc.. 

- În jurul căror idei, în opinia Dvs., s-ar putea solidariza breasla jurnalistică?

A.C.: S-ar putea solidariza, dar şi ar trebui să se solidarizeze numai în jurul unui set de norme ale eticii profesionale liber asumate.