Eşti aici

“Misiunea revistelor de cultură este să contribuie la europenizarea Moldovei”

11 Decembrie 2015
849 de afişări
Interviu cu Vitalie CIOBANU, scriitor, redactor-şef al revistei „Contrafort”

 

În luna octombrie, “Contrafort” a sărbătorit un jubileu – 20 de ani de la înfiinţare. Revista este citită pe ambele maluri ale Prutului, aveţi un cititor care vă caută şi în România, nu doar în R. Moldova, şi oriunde există cititori de limbă română, graţie versiunii web. De ce, totuşi, chiar dacă ţin la calitate, publicaţiile de cultură nu sunt şi profitabile? Care ar fi în opinia Dvs. principalele probleme cu care se confruntă acestea?

Principala problemă a revistelor de cultură este lipsa finanțării. Ele, se știe, nu se pot întreține singure, nu sunt rentabile economic. Revistele de cultură nu sunt „profitabile” nicăieri în lume. Dacă s-ar judeca strict în termeni pragmatici, ai pieței – cerere și ofertă –, ele nici măcar nu ar trebui să existe. Dacă ar urmări rentabilitatea, ar trebui să-și trădeze menirea, să-și altereze esența, să coboare foarte jos criteriul valorii de care se conduc, să publice scandaluri, istorii obscene, bârfe, zvonuri și ce mai vreți Dvs. Ele n-ar mai fi publicații de cultură, ci tabloide, foi de bulevard – pentru acest gen de „marfă” se va găsi întotdeauna un exces de consumatori.

Statul Republica Moldova s-a implicat prea puțin în susținerea culturii scrise. Abia în ultimii doi ani se poate spune că există o înviorare la Ministerul Culturii, a apărut un interes pentru publicațiile de cultură, s-au mai acordat niște granturi punctuale. Am fost ajutați și noi, revista „Contrafort”, și am apreciat această susținere în contextul crizei de anul trecut de la Institutul Cultural Român, care subvenționa mai multe reviste de cultură basarabene. Încet-încet, lucrurile revin la o oarecare normalitate și în relația noastră cu partenerii de la București.

 

Care ar trebui să fie politica editorială a unei publicaţii de cultură şi cum reuşiţi să o realizaţi la „Contrafort”?

Valoarea și spiritul critic – aceștia sunt pilonii de bază ai unei politici editoriale serioase. Și, cel puțin în cazul “Contrafortului”, mai este și sincronizarea cu literatura română contemporană, cu cele mai bune modele revuistice din Occident. Am muncit și muncim mult pentru a menține aceste standarde ridicate. Și ne-am crescut autorii. Pe lângă colaboratorii noștri consacrați, scriitori cunoscuți pe ambele maluri ale Prutului, am descoperit și încurajat mulți autori tineri, promițători. Adesea, am acceptat anumite texte spre publicare, trecându-le în prealabil printr-o grilă exigentă de redactare, doar pentru că intuiam că acești tineri au potențial, doar pentru că vedeam că sunt talentați, harnici, serioși, studioși și receptivi la mesajele și sugestiile noastre.

 

„Contrafort” nu se ţine pe publicitate, nici pe parteneriate politice. Cum supravieţuieşte revista în aceste timpuri grele pentru presa scrisă?

V-am spus deja că viața la o asemenea revistă nu e lapte și miere. Înseamnă sacrificii, căutare de sponsori, de preferință neimplicați în jocurile interne, dubioase. Asta aș dori să înțeleagă actorii politici din Moldova: cultura nu poate fi „de partid”, ca pe vremea comuniștilor, cultura este națională; intelectualii, artiștii pledează pentru valori umaniste, universale. În lumea civilizată lucrurile acestea sunt de mult o axiomă. De aceea există programe de stat pentru susținerea culturii, dar și surse private, fundații, mecenați care oferă granturi, burse, subvenții pentru creatori. Nu avem o lege a sponsorizării în Moldova, care să încurajeze investițiile particulare în cultură. O revistă cu un tiraj de 1 000 de exemplare, citită de o elită intelectuală, nu poate să atragă publicitate, decât tot din sfera culturii, a editurilor, bunăoară. Iată dacă am deschide un post TV, atunci da, ofertele ar curge abundent! La sărăcia, materială și spirituală, pe care o avem în Moldova, tot partenerii de peste hotare rămân aliații noștri principali.

 

Într-unul din articolele dvs. publicistice menționați că „un semn al vremurilor pe care le trăim în această parte a lumii este falsificarea, deturnarea unor noțiuni consacrate, cu valoare simbolică și emoțională bine definită”. Cum ar trebui să înţelegem aceste constatări ale Dvs.?

În comentariul din care citați, scris pentru Radio Europa Liberă, îmi susțin aceste afirmații prin exemple concrete. Mă refer acolo la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, la anexarea Crimeii și la pericolul general pe care îl reprezintă politica revanșardă a lui Putin pentru Europa și umanitate în general. În războiul propagandistic pe care îl poartă Rusia cu restul lumii sunt pervertite, deturnate noțiuni fundamentale ale democrației, cum ar fi: plebiscitul, dreptul popoarelor la autodeterminare, libertatea de exprimare, pluralismul politic etc. Sunt valori pe care regimul Putin le invocă pentru a le discredita, prezentând o invazie abjectă drept „libertăți” pe care Occidentul este obligat să le respecte, pentru a nu fi ipocrit. Agest gen de manipulare și intoxicare are succes în fața unor oameni neinformați, prost educați. Pe asta mizează imperialismul rusesc de ieri de azi: pe naivitatea și incapacitatea multora de a distinge binele de rău, adevărul de minciună, de aceea lansează fumigene, sporește confuzia, pentru a trezi cele mai primitive și mai josnice instincte și reflexe omenești. Rolul intelectualilor, al societății civile, misiunea unor reviste de cultură, care mizează pe reflecție și discernământ, așa cum spuneam, este să lupte cu acești monștri ai propagandei.

 

Presa, în general, și publicațiile de cultură, în particular, pot fi responsabile pentru nivelul de cultură, gândire, comportament al societăţii de astăzi?

Sunt responsabile, fără îndoială, întrucât pot contribui în egală măsură la informarea corectă, la cultivarea publicului, dar și la dezinformarea și imbecilizarea lui. E valabil mai ales pentru mass-media. Revistele de cultură și artă țintesc nivelul superior al gândirii și formării unor personalități. Pot avea și ele viziuni eronate, pot cădea, de exemplu, în promovarea ortodoxismului, panslavismului, așa-ziselor valori strămoșești (prost înțelese) în detrimentul europenizării, deschiderii noastre spre lume. Vă reamintesc că măcelurile din fosta Iugoslavie, din anii ’90, au fost justificate și stimulate în bună măsură de un manifest al Academiei de la Belgrad, din care s-a inspirat Miloșevici și alți lideri sârbi sangvinari. Nu mai zic de conduita intelectualilor care au justificat nazismul și comunismul sau, iată, „moldovenismul” în cazul Basarabiei. Păcatul intelectualilor e mai grav decât al unor oameni simpli, întrucât ei au o influență mai mare asupra semenilor. Tocmai pentru că fac rău cu intenție – ei știu pe cine servesc! –, intelectualii sunt judecați cu o mai mare asprime… Grosso modo, misiunea revistelor de cultură, însăși rațiunea lor de a fi este să educe electoratul partidelor democratice. Rămâne ca și partidele democratice să mai înțeleagă asta. Din păcate, nu se prea întâmplă.

 

Cât de bine este reflectat în presa autohtonă fenomenul artistic?

Destul de slab. Cultura și artele sunt subiecte marginale în mass-media din Moldova. Rubricile de cultură sunt rezervate diferitor vedete pop, de regulă inconsistente, a căror „ascensiune” facilă îi face pe mulți tineri să viseze cu ochii deschiși. Au apărut și la noi emisiuni de felul „Moldova are talent”, dar efectul este jalnic: vedem din aceste programe TV mai degrabă contrariul: Moldova nu are talent. Sau mai bine zis, talentele de la noi trebuie căutate și selectate nu prin asemenea show-uri de prost gust, ci prin munca asiduă a unor echipe de profesioniști, prin încurajarea creativității, competiției intelectuale, începând cu grădinița, cu școala. Sigur, emisiunile de cultură de la noi nu fac „rating”, rubricile de prezentare de carte la TV au dispărut, alte emisiuni – de teatru, arte plastice, muzică – nici nu le-am avut. Abia dacă mai răzbate un reportaj frugal, „artistic”, cum spuneți Dvs., la finalul unui jurnal de actualități – noroc de doamna Silvia Hodorogea, de la Moldova 1… Europenizarea este de neimaginat fără contribuția intelectualilor. A construi o civilizație de tip european înseamnă un profund proces de educație și cultură, de schimbare a mentalităților.

 

De ce avem atât de puține publicații de cultură în Republica Moldova? Cum am putea schimba situația?

Avem puțini oameni calificați pentru a le face. Noi, bunăoară, redactorii de la „Contrafort”, Vasile Gârneț și cu mine, ne ocupăm de toate: și de redactare, și de conceptul grafic, și de difuzare, și de relații publice, și de fundraising, cum se spune azi, adică de căutarea surselor de finanțare. E foarte greu, îți ia eforturi teribile, energie și timp. Încât nu mai ai resurse fizice să îți mai scrii și propriile cărți, ca scriitor, ca autor de ficțiune. Apoi, cum spuneam mai devreme, nu există un interes al instituțiilor statului să susțină revistele de cultură – avem un început, dar e foarte puțin în raport cu necesitățile. Cultura aduce satisfacții mari, dar nu e un business, mai mult supraviețuiești decât trăiești. Lumea nu citește. Stă cu nasul în calculator. Vedeți cum se vorbește pe stradă limba română, ce perle le ies pe gură tinerilor de azi. E o batjocură, o rușine națională! Și asta după 23 de ani de independență. Pentru cine scriem, de fapt, pentru cine mai facem aceste reviste?...

Mă întrebați cum putem schimba situația? Prin evoluție democratică, stabilă și consecventă. Și prin efortul fiecărui cetățean, care trebuie să iasă din inerție, din lenea gândirii…

 

Cine este cititorul publicațiilor de cultură? Există în R. Moldova un consumator de presă culturală?

Sunt în primul rând reprezentanții breslelor artistice, ai uniunilor de creație. Confrații noștri. Apoi studenții de la facultățile de profil, eventual liceenii mai răsăriți, mai cultivați.  Avem un public mult mai numeros în România decât în Republica Moldova, dar dificultățile de difuzare nu ne permit să fim mult mai prezenți acolo, la fel ca în primii ani de existență ai „Contrafort”-ului. Sigur, există varianta web a revistei, dar ea nu ne dă încă sentimentul că am avea o influență puternică. Și de site trebuie să se ocupe niște profesioniști, pe care să-i plătești, or banii pentru asta ne lipsesc. Problema revistelor de cultură și a culturii în general este și una legată de nivelul de trai. O clasă de mijloc robustă este și consumatoare de produse culturale. Or, în Republica Moldova nu avem clasă de mijloc: majoritatea populației își duce traiul de azi pe mâine, iar bogătanii, oligarhii, nu au nevoie de cultură. Se „mulțumesc” cu mercedes-urile, cu vilele de lux, cu concediile lor exotice. De ce i-ar interesa un film de Fellini, un concert de muzică de Bach, sau revista „Contrafort”?

 

A face şi jurnalism, nu doar literatură, acest fapt îl avantajează pe un scriitor?

Și da și ba. Îl avantajează în sensul că îl face mai vizibil, mai cunoscut. Și, în condițiile Republicii Moldova, îi oferă o sursă de existență, bani cu care să-și plătească facturile lunare, deși onorariile sunt mici în presa scrisă, doar cei angajați la TV o duc mai bine, însă îi numeri pe degete… În același timp, jurnalismul este devastator pentru creația artistică. Cel puțin aceasta este convingerea mea, o trăiesc pe propria-mi piele. Sigur, îți poate livra teme, caractere, psihologii, situații de viață, dar îți alterează scrisul, îți deformează gândirea, îți strică limbajul și vocabularul. Creația literară implică un exercițiu de meditație, visare, contemplație, concentrare maximă asupra sensului, nuanțelor pe care vrei să le exprimi. Ca jurnalist nu ai cum să îți permiți asemenea finețuri și asemenea subtilități. Nu ai timp dar, mai ales, pentru că se așteaptă altceva de la tine.

 

În anul 2013, ați fost recunoscut drept unul dintre cei mai buni scriitori din Europa, acest titlu fiind conferit de criticii literari din SUA pentru un roman, care urma să vadă lumina tiparului. Anul 2014, ce recorduri v-a adus?

Vă referiți la antologia „Best European Fiction 2013”, apărută în Statele Unite, la editura Dalkey Archive Press, care a instituit tradiția lansării unor antologii anuale, sub acest generic – „cele mai bune ficțiuni literare din Europa” –, în ideea popularizării scriitorilor de pe bătrânul continent pe imensa piață de carte a Americii de Nord. Am fost onorat să fiu selectat pentru acest prestigios proiect, coordonat de Aleksandar Hemon, mai ales că lista finală de autori este alcătuită de un comitet de lectură format din importanți critici literari americani, care lucrează cu mii de texte de proză recepționate din toate țările europene.

În anul acesta am publicat o nuvelă în revista Sud-Est cultural de la Chișinău, intitulată „Engleza pentru cei care pleacă”, și mi-am continuat proiectele de proză începute. Sper ca măcar unul dintre ele să se materializeze în 2015 printr-un volum la o importantă editură din România. De asemenea, mi-a apărut un volum de eseuri, „Scribul în grădina fermecată”, la Editura ARC din Chișinău. Îmi doresc un an nou, 2015, mult mai fructuos pe plan literar.