Eşti aici

Donații

Exemplul celor mai dezvoltate democrații din lume ne demonstrează că o societate cu adevărat democratică este societatea informată de o presă liberă.

Din 1994 încoace, prin activitatea sa, CJI a contribuit considerabil la îmbunătățirea calității presei din Republica Moldova, dar încă mai avem mult de lucru pentru ca mass-media de la noi să fie libere - nu doar parțial libere, după cum arată în prezent rapoartele elaborate de organizaţia Freedom House.

Tradiţional, suntem susţinuţi, prin intermediul diferitelor proiecte, de un număr de organizații internaționale. Însă, deoarece tindem să avem o societate din ce în ce mai deschisă, ne-am gândit să oferim tuturor persoanelor ,cărora nu le este indiferentă calitatea mass-media de la noi, posibilitatea de a contribui la modul direct, prin donaţii, la susținerea activității CJI.

Astfel, activitatea Centrului devine şi mai eficientă, iar cei care donează pot controla direct modul în care sunt cheltuiţi banii lor, accesând rapoartele de activitate ale CJI şi cele de audit. Momentan, donaţiile pot fi făcute pe contul bancar al CJI.

Rechizite bancare:

Alternativ, doritorii de a contribui ne pot contacta telefonic sau prin e-mail pentru mai multe detalii. În viitor, ne propunem să dezvoltăm opţiunea de a dona printr-un sistem de tip crowdfunding, despre care vă vom anunţa atunci când acesta va fi funcțional.

O presă liberă și corectă este imperativă pentru o societate democratică și chiar pentru o viață mai bună a oamenilor. Ajutându-ne pe noi, contribuiți și la democratizarea Republicii Moldova. Vă mulțumim anticipat şi vă suntem recunoscători pentru sprijinul pe care ni-l acordați.