Eşti aici

Testarea deontologiei sau despre presă şi lupta electorală

11 Decembrie 2015
572 de afişări
Ludmila ANDRONIC
președinta Consiliului de Presă

Obişnuim să credem că perioada electorală este un gen de „lupte fără reguli”, când, o dată la patru ani, subiecţii implicaţi în campanie sunt liberi să utilizeze mass-media drept locul desfăşurării unor reglări de conturi, sau de acumulare şi diseminare a celor mai murdare detalii despre candidaţi, un gen de spălătorie publică a rufelor, în numele unui „viitor mai curat şi mai luminos”. De cele mai multe ori, mass-media acceptă să facă jocul politicienilor, invocând aceeaşi veche scuză, precum că măcar o dată la patru ani ei, politicienii, pot să rabde insulte, demascări (adevărate sau false),  presiuni mediatice, dacă tot se vor parlamentari, primari sau consilieri locali.

Pe de altă parte, politicienii brusc dau dovadă de atâta interes pentru mass-media în aceste campanii şi au atâta nevoie de presă, încât falsa lor curtuazie devine enervantă şi provoacă reacţii pe măsură, transformând campaniile electorale în perioade de adevărată vendetă – atât în sensul unei răzbunări, cât şi în sensul unui joc de cuvinte: presa se vinde scump în aceste perioade pentru a-şi rezolva anumite probleme apărute pe parcurs. Altfel, cine ar putea să nu cadă de acord, că în toiul crizei financiare din 2009-2010 anume campaniile electorale au salvat  mass-media moldovenească de la faliment, asemeni gâştelor, care au salvat în mod miraculos Roma. 
 

 

Astăzi, ca niciodată

Actualele alegeri, din punct de vedere mediatic, vor fi absolut deosebite de toate celelalte. Şi asta din mai multe considerente.

În primul rând, niciodată până acum peisajul mediatic din Republica Moldova nu a fost mai bogat, chiar dacă în continuare constatăm un control al mass-media exercitat de diverse grupuri economice şi politice, totuşi, alegătorul este liber, cel puţin, să obţină informaţie mai diversificată.

În al doilea rând, niciodată pănă în prezent, Internetul nu a jucat un rol atât de mare în informarea populaţiei şi rolul acestuia nu poate fi ignorat. Astfel, conform rezultatelor ultimului Barometru al opiniei publice, 42% dintre conaţionalii noştri consultă zilnic Internetul, iar 20% dintre ei consideră Internetul drept cea mai importantă sursă de informare, 15% - sursă secundară. Aceşti indicatori sunt net superiori celor care le-au revenit ziarelor – 95 şi 2%/12% respectiv. Lucrul acesta nu poate să nu alarmeze media printată, cu atât mai mult cu cât în topul preferinţelor stă, deloc surprinzător, televiziunea. Exact acelaşi raport îl demonstrează şi nivelul de încredere a populaţiei în sursele de informare, şi aici primul loc revenindu-i televiziunii cu 35%, Internetului – 15%, iar ziarelor – doar 3%, mai modest chiar decât prietenilor şi vecinilor, consideraţi de moldoveni ca fiind o sursă de informare mai credibilă.  

În al treilea rând, alegerile din anul acesta, prin stilistica lor, dictează nu doar exprimarea votului în favoarea unui sau altui partid politic, ci solicită din partea electoratului alegerea unui viitor – între cel european şi cel euro-asiatic – pentru ţara noastră, fiind puternic influenţate de conflictul din Ucraina şi de efectele unei maşinării propagandistice estice mai rigide ca niciodată. 

Şi toate acestea pe fundalul unor declaraţii care sunt repetate, asemeni unei „mantre”, deja de prin august: „Actuala campanie va fi mai dură şi mai murdară ca oricând”. Repetitivitatea mesajului dorindu-se, am impresia, a fi o scuză anticipată pentru cele ce urmează să se întâmple până la 29 noiembrie.

 

Şi cu etica cum rămâne?

Mai este loc pentru deontologie profesională în aceste condiţii? Mai putem să insistăm pe etica jurnalistică şi pe necesitatea respectării unor anumite reguli, măcar la nivel formal, care pun în capul mesei prezumţia nevinovăţiei, documentarea, echidistanţa sau neimixtiunea în viaţa privată? Sau fie ce-o fi?

Oficial, Codul de etică al jurnaliştilor din Republica Moldova conţine doar două articole care fac referinţă directă la electorală:

Art. 5.5. Profesia de jurnalist este incompatibilă cu orice fincţie în organele puterii de stat, legislative sau de drept, dar şi cu apartenenţa la un partid politic.

Art. 5.7. Dacă jurnalistul este înregistrat drept concurent electoral, va cere degrevarea din funcţie pe durata campaniei electorale.

Dar faptul că nu există nicio recomandare cu privire la comportamentul presei în timpul campaniei electorale nu este din motivul că s-ar accepta acea “luptă fără reguli” despre care vorbeam mai sus, ci pentru că, din punct de vedere deontologic, presa trebuie să rămâna aceeaşi, indiferent de perioada electoralei. Adică, pentru un ziarist care îşi ştie bine meseria, să scrie despre un politician sau despre un partid politic în perioada electorală sau în perioada inter-electorală, este acelaşi lucru, nu există nicio diferenţă şi nici nu ar trebui să fie.

Presa, reieşind din fincţiile şi scopul acesteia, ar trebui să informeze publicul cu privire la mersul campaniei, să taxeze politicienii atunci când încalcă legislaţia electorală sau mint cu neruşinare şi să contribuie la o mai bună înţelegere a platformelor electorale ale partidelor. Şi toate acestea pe fundalul unei echidistanţe şi acurateţe exemplare, a unui drept la replică oferit fiecăruia dintre politicieni, în numele unui interes comun al societăţii, pe care al trebui să-l servească.

Jurnaliştii, în mod cert, nu ar trebui să fie antrenaţi în scrierea de advertoriale politice, la fel ca şi în scrierea unor materiale jurnalistice care sunt clasificate eronat drept “PR negru”. Spun eronat, pentru că în esenţă, PR-ul adevărat, profesionist, nu are culoare, nu poate fi alb, gri, roşu sau negru, activitatea de manipulare care ia o coloratură, sau încalcă normele deontologice ale PR-ului, or acestea există şi ele, nu mai fac parte din meseria propriu-zisă.  La fel şi jurnalismul – nu poate fi alb, negru sau roz – poate fi doar profesionist şi etic, iar tot ceea ce depăşeşte aceste limite este deja manipulare sau dezinformare.

 

Păcatele electoral-deontologice ale presei moldoveneşti

Şi totuşi, lucrurile stau altfel. Chiar dacă până la acest moment campania pe care o poartă partidele în presă încă este una oarecum amorfă, fără prea mari injectări de materiale compromiţătoare, lucru care se face remarcat. Astfel, în opinia mea, anul acesta partidele politice au mizat mai mult pe comunicarea directă cu alegătorii şi pe dezbaterile televizate, decât pe bătăliile pe paginile ziarelor.

Acest lucru, cum arătam mai sus, poate fi explicat şi de faptul că oamenii nu mai văd în ziar acea sursă de informare credibilă, în care un partid ar găsi de cuviinţă să-şi investească banii. Şi totuşi, realitatea despre care vorbim pe mine personal mă bucură, pentru că a nu depinde de banii unui partid înseamnă, până la urmă, a avea libertatea de exprimare mai mare şi a nu fi nevoit să-ţi cumperi dreptul la exprimare, să te autocenzurezi. Am impresia, ziarele din Republica Moldova în această electorală mai degrabă şi-au cumpărat dreptul la tăcere. Adică, explic, au acceptat publicitatea electorală, au luat un ban în pungă, dar preferă să nu participe în niciun mod în Campania electorală propriu-zisă.  

Încălcările etice pe care le constat ţin mai degrabă de politica şi practica editorială a ziarelor şi se rezumă la următoarele:

  1. Lipsa de echidistanţă. În mass-media moldovenească “ori e laie, ori e bălaie”, adică, nu există loc pentru analiza opţiunilor politice, în majoritatea cazurilor poţi să spui cu siguranţă, în funcţie de denumirea ziarului, ce partid va fi promovat de acesta şi ce partid va fi criticat sau, încă un obicei al presei moldoveneşti, va fi, pur şi simplu, ignorat.
  2. Falsa echidistanţă, specifică, în mod deosebit, televiziunilor. Adică, mimarea echidistanţei în cadrul talk-show-urilor, prin selectarea invitaţilor, pronosticând astfel, cu uşurinţă, concluziile la care va ajunge, sau va fi adus, telespectatorul.
  3. Lipsa de analiză a documentelor electorale. Ştiut lucru: platforma electorală a unui partid constituie (sau cel puţin aşa ar trebui să fie) oferta în baza căreia îşi obţine voturile. În ţările europene anume discutarea şi analiza platformelor constituie baza comunicării electorale a mass-media, or deocamdată presa din Republica Moldova pune în capul mesei diseminarea impresiilor şi a opiniilor reprezentanţilor diferitor partide politice, mediatizarea mersului campaniei propriu-zise şi eu mă întreb, care este utilitatea publică a atâtor ore de emisie sau hectare de hârtie de tipar risipite.
  4. Dreptul la replică şi consultarea opiniilor. În majoritatea covârşitoare a cazurilor despre aceste principii se uită cu desăvârşire şi partea vizată în materialele critice este, pur şi simplu, ignorată.
  5. Substituirea informaţiei cu privire la electorală cu publicitatea electorală, prezentă nu doar sub formă de inserţii vizuale, ci şi sub formă de advertoriale politice, reportaje şi interviuri comerciale, scrise, de altfel, de jurnaliştii redacţiei, ceea ce contravine Art. 5.4, deoarece orice publicitate, chiar şi politică, poate fi clasificată drept produs comercial.
  6. Separarea clară şi vizibilă a materialelor publicitare de cele de informare, conform Art. 2.10 al Codului de etică şi a articolelor de opinie, conform Art. 2.9.
Toate luate împreună, aceste încălcări constituie o şi mai gravă încălcare a eticii, care este formulată în principiul “utilităţii publice” şi care reflectă, de fapt, esenţa mass-media. Or, prin ignorarea principiului utilităţii publice, mass-media încalcă unul dintre drepturile de bază ale cititorilor – dreptul la informaţie de calitate.

 

Atacul la persoană şi limitele eticii

O altă discuţie permanentă, care vizează electoralele, ţine de faptul că în aceste perioade atacurile la persoană şi imixtiunile în viaţa privată a politicienilor sunt mai frecvente ca oricând. Există în această ordine de idei o soluţie etică?

Aici, din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate şi derivă din principiul că o persoană publică, odată cu primirea acestui statut, primeşte “în calitate de bonus” o mai puţină protecţie în faţa presei. Adică, spre deosebire de simplii cetăţeni, politicienii vor fi mai vulnerabili în faţa mass-media şi se pot aştepta la imixtiuni permanente în spaţiul său privat. Ce sa-i faci, ruscurile meseriei. Totuşi, bunele practici profesionale îndeamnă la respectarea a măcar unor minime norme deontologice în raport cu politicienii şi oferirea dreptului la replică, consultarea opiniei acestora în procesul de pregătire a materialelor jurnalistice.

 

Practici europene

Am apelat la colegii noştri din Alianţa Europeană a Consiliilor independente de Presă, rugându-i să ne explice cum funcţionează în cazul ţărilor pe care le reprezintă normele deontologice în condiţiile electorale. Trebuie să spunem de la bun început că practicile diferă de la ţară la ţară, ceea ce, într-un final, mă face să constat că problemele eticii în Campania electorală nu sunt doar o realitate a ţării nostre şi că, apelând la cele mai bine practici, poate am putea construi un model de urmat.

În Belgia, de exemplu, pe lângă principiile de bază ale Codului de etică cu privire la respectarea adevărului şi separarea faptelor şi opiniilor, precum şi Art. 13, care prevede neimplicarea jurnaliştilor în activităţi de propagandă, există şi un text specific şi mai detaliat despre campaniile electorale cu patru reguli de bază: Deciziile cu privire la modul de a reflecta campaniile electorale trebuie să fie luate de către personalul editorial prin prisma criteriilor jurnalistice; Vor fi luate în considerare toate tendinţele politice, chiar şi cele noi sau extremiste, urmând relevanţa lor jurnalistică; Mass-media este invitată să nu dea cuvântul în direct partidelor sau mişcărilor identificate ca fiind rasiste sau non-democratice; În cazul în care jurnaliştii devin candidaţi la alegeri, ei trebuie să evite orice conflict de interese şi responsabilii editoriali trebuie să ia măsuri pentru a evita apariţia acestora. 

În Irlanda ziarele şi revistele nu sunt obligate să fie imparţiale în acoperirea campaniilor electorale (de exemplu, un ziar poate susţine un anumit partid politic). Ziarele sunt obligate, de regulă, să respecte principiile Codului de bune practici, care includ adevărul şi precizia, distincţia dintre fapte şi comentarii. Pe de altă parte, radiodifuzorii sunt obligaţi de lege să fie imparţiali în acoperirea alegerilor. Ei nu pot susţine niciun partid politic şi sunt supuşi controlului Autorităţii Audiovizualului din Irlanda, care este un organism statutar.

În Olanda nu există niciun principiu special cu privire la campaniile electorale prescris de către Codul de etică. Dar, totuşi, politicienii sunt în drept să depună la Consiliul de Presă reclamaţii în temeiul Declaraţiei de principii. Şi în acest caz ei pot cere un proces accelerat. În practică, acest lucru înseamnă că durează numai o săptămână de când se primeşte o reclamaţie până se emite o decizie. Respectivul principiu este aplicat atât în alegerile generale, cât şi în cele locale.

 

În concluzie

Alegerile sunt un stres pentru societate, dar şi pentru mass-media. Ele au o logică şi o formula proprie de manifestare şi tentaţia de a trece cu vederea normele deontologice profesionle este foarte mare. Dar, înainte de lupta politică şi înainte de veniturile pe care le asigură publicitatea electorală, trebuie puse interesele ce ţin de exercitarea funcţiei de bază a mass-media – informarea corectă şi pertinentă. Sustenabilitatea mass-media depinde şi de abilitatea ei de a ieşi cu faţa curată din alegeri, totodată, jucând un rol important în promovarea principiilor democratice şi exercitându-şi funcţia sa de “câine de pază al societăţii”.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.