Eşti aici

Mai e nevoie de şcoală de jurnalism într-o epocă de „copy-paste”?

11 Decembrie 2015
314 afişări
Sorina ŞTEFÂRŢĂ, directoarea Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism
 
Lirice şi retorice din spatele peretelui de sticlă
 
Întrebarea din titlu este parafrazarea unei mai vechi piese de teatru şi mi-a revenit în această „adaptată” formulă de vreo două luni încoace, când am decis să încerc marea cu degetul şi să răspund provocării de a prelua conducerea Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism. Vorba e că ȘSAJ, unul dintre proiectele de anvergură ale Centrului pentru Jurnalism Independent din Moldova, a ajuns în această primăvară la cea de-a zece etapă de admitere - un moment aniversar semnificativ şi care, indiferent de atitudinea noastră faţă de astfel de date simbolice, comportă o doză majoră de responsabilitate. Inclusiv pentru că devii succesoarea celei care fondat această şcoală de succes, Corina Cepoi.

Astfel, întâi şi întâi, a trebuit să-mi răspund mie însămi la întrebarea dată, căci nu poţi să vii în fruntea unei instituţii formatoare de jurnalişti (titulatura de „director” îmi pare în continuare prea onorantă şi pretenţioasă), dacă nu crezi în ceea ce urmează să faci.

Răspunsul, în cele din urmă, a fost unul pozitiv, dovadă şi faptul că scriu aceste rânduri. Dar întrebarea nu a dispărut. Ea reapare, insistent şi consecvent, ori de câte ori accesez o ştire pe internet sau când pornesc televizorul pentru jurnalul de seară. Sau, pur şi simplu, când încerc să ghicesc, de după peretele de sticlă ce mă desparte de sala de studii (cei care au trecut măcar o dată pe la sediul de pe Tighina 49 ştiu despre ce vorbesc), ce zace în mintea iată-iată absolvenţilor celei de-a noua promoţii a ŞSAJ şi care va fi viitorul lor profesional. Dar să le luăm pe rând - iar pentru aceasta voi face câteva incursiuni lirice.

 

Incursiunea lirică nr. 1. Ion Bunduchi

În luna mai împlinesc două decenii „cu acte în regulă” în presă. …Ştiu că risc să calc pe urmele lui Ion Bunduchi care, în prima zi de aprilie, vorbea tot aici, pe www.media-azi, despre ai săi „vreo 20 de ani” în calitate de profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat. Dar merg înainte deoarece 1) cred şi eu că „20 de ani nu este argument-beton”, 2) am făcut şi eu Jurnalism la USM şi 3) Ion Bunduchi a fost singurul care mi-a dat „şase” la examenul de stat din vara lui 1995. De ce era nevoie de examen de stat la Jurnalism şi nu de o lucrare practică nu ştiu nici azi, aşa cum nu ştiu eu şi nu ştie Ion Bunduchi (nici nu îşi aminteşte de acel examen) de ce mi-a dat „şase”…

Nu pretind că acest eveniment minor ar trebui să-şi facă loc în şirul paradoxurilor vieţii, enumerate în acelaşi articol de Ion Bunduchi, dar mai ales nu aş vrea ca susţinătorii unor accidentali potentaţi ai zilei să-l folosească pe post de argument că, „dacă eşti bun, nu contează că ai învăţat pe note de „şase” ori că… nu ai învăţat deloc”. Sunt lucruri diferite şi aici închid subiectul. Deşi, într-adevăr, acea notă - ruşinoasă, cel puţin la acel moment, pentru o fată care absolvise şcoala cu medalie de aur, iar din facultate mai avea un singur „cinci”, de la regretatul profesor Senic - nu m-a împiedicat să intru şi să rămân în presă. Dar aş trişa dacă aş exclude din acest lanţ redacţia. Şi aici urmează o altă incursiune lirică.

 

Incursiunea lirică nr. 2. Val Butnaru şi Constantin Tănase

Am mai spus-o şi o voi spune: am devenit jurnalistă datorită acestor două personalităţi ale presei naţionale (unul dintre care, din păcate, nu mai este printre cei vii de exact jumătate de an) şi şansei pe care mi-au dat-o de a lucra în instituţiile pe care le-au sau le-am creat.

Cu Val Butnaru am făcut primul număr de „Flux”, apărut la 23 mai 1995. O perioadă care mi se asociază cu primele zile la volan - crezi că ştii să conduci până nu testezi pe propria piele traficul. „Când o să-ţi dau un computer în cap!..”, cam aşa a sunat prima „laudă” primită de la Val Butnaru după ce am scris primul articol. Şi avea dreptate, la ce greşeală făcusem (atât de mare încât o trec cu tăcerea). În schimb, mi-a rămas în minte pentru totdeauna şi nu am mai făcut-o niciodată! Aşa a început a doua mea universitate…

Munca alături de Constantin Tănase era o adevărată competiţie - cu redactorul din el şi cu reporterul din tine în acelaşi timp. Îmi amintesc şi acum cât de fericită am fost prin iulie 1998 când, pentru prima dată, el nu mi-a corectat niciun cuvânt în articol. Poate că omul nu avea timp şi s-a uitat rapid pe diagonală, cine ştie… Dar pentru mine acea zi de vară a însemnat momentul de cotitură în felul în care am început să simt textul. Şi aşa, cu a treia universitate în spate, am intrat în timpurile când eu însămi l-am redactat pe Tănase…

 

Universitatea de după Universitate

N-am evocat trecutul de dragul amintirilor. Pur şi simplu sunt zile când, văzând ce se dă pe post ori se publică pe online te întrebi dacă mai există redacţii şi redactori care să te asculte, să-ţi vorbească şi să te înveţe ceea ce nu ai învăţat la facultate. Pentru că noi toţi, la facultate, am învăţat tot ce vrei - şi nu neapărat totul inutil -, dar mai puţin jurnalism practic. Iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult în aceşti 20 de ani - mai multe au devenit doar facultăţile care „produc” jurnalişti pe care, ulterior, practicienii din presă trebuie să îi mai treacă prin propria universitate. Şi depinde foarte mult cine sunt aceşti practicieni.

Şi iată că, astfel, această incursiune în trecut devine o platformă perfectă pentru pledoaria în favoarea viitorului, şi anume, a Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism - redacţia-pilot a zilei de astăzi, care te învaţă cum să supravieţuieşti în redacţia zilei de mâine. Pentru că, aşa cum ziceam mai sus, redacţiile clasice mai că nu mai există. Şi nu e nimeni vinovat, decât timpurile care nu mai au timp pentru ele… Dar pentru că totul se reinventează în viaţa asta, reinventarea conceptului de redacţie universală a stat şi la baza creării, în 2006, a acestei instituţii de studii postuniversitare. Răstimp, aici, au învăţat cu ce se mănâncă munca de jurnalist peste 120 de aspiranţi la o carieră în media. Iar Centrul pentru Jurnalism Independent s-a afirmat ca un veritabil lider de formare a tinerilor jurnalişti în Moldova.

Dovadă sunt şi cifrele: peste 90 la sută din absolvenţii ȘSAJ sunt angajaţi în media (dacă este să compar cu numărul colegilor mei de USM care suntem în presă, îmi pare enorm). Majoritatea îşi exercită meseria cu demnitate şi responsabilitate, aşa cum i-au învăţat instructorii - mulţi dintre care, între timp, le-au devenit colegi de breaslă - la ȘSAJ. Astfel, dacă odată se vorbea de şcolile de la „Flux” sau „Timpul”, care la rândul lor au generat mai multe echipe de presă, astăzi se vorbeşte de Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. De facto, ea a devenit acea universitate de după Universitate, de care vorbeam mai sus.

 

Şcoală universală pentru un jurnalism universal

Este o reputaţie pe care i-au adus-o, în egală măsură, conceptul acestui curs şi instructorii invitaţi pentru a-l ţine. Sunt zece luni de studiu intensiv în care, indiferent dacă ai făcut Drept, Economie sau dacă vrei să repari breşele cu care crezi că ai ieşit din Facultatea de Jurnalism, înveţi cum să faci presă. Iar pentru aceasta Şcoala îi cooptează pe cei mai buni practicieni media. Care practicieni (o ştiu pe propria piele) acceptă să-şi sacrifice din propriul timp de muncă şi să o facă pe profesorii din simplul motiv că se încăpăţânează să creadă că în Moldova presa trebuie şi poate să fie una adevărată şi profesionistă. De aceea, îi învaţă pe studenţii noştri să facă jurnalism în conformitate cu cele mai înalte standarde internaţionale - corect şi nepărtinitor, aşa cum uneori pare să fi rămas doar prin manualele de specialitate. Să fie la fel de buni în radio, ziar, online sau televiziune. Să fie la fel de eficienţi, dar şi corecţi, când fac un interviu în stradă, o investigaţie despre un partid politic sau un reportaj de la o casă de copii. Să ştie că a intra pe geam, atunci când eşti dat afară pe uşă, este o mare calitate în presă, dar a ţine cont de principiile etice este o virtute.

Si, nu în cele din urmă, la ȘSAJ înveţi să scrii corect literele şi să îţi formulezi corect gândurile. Iar atunci când gândeşti, nu mai vrei şi nici nu mai poţi să faci „copy paste”.
 

Dacă vă pare mare cotitura pe care am făcut-o ca să dau răspunsul la întrebarea din titlu, treceţi direct aici. Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism vă aşteaptă!
 

 _______________

Acest material este publicat în cadrul proiectului  Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.