Eşti aici

Lege nouă, doar de formă

11 Decembrie 2015
688 de afişări
Dorin SCOBIOALĂ,
Director General CAT Studio, corespondent Reuters Television
 
Teoretic, odată cu intrarea în vigoare, în toamna curentă, a Legii privind transparenţa proprietăților mass-media, orice cetățean sau ONG ar putea solicita și obține informații despre proprietarii mijloacelor de informare în masă din Republica Moldova și a beneficiarilor finali ai veniturilor acestora. La votarea în lectură finală, cu jumătate de an în urmă, deputații din alianța de atunci, formată de PLDM, PD și PCRM au respins însă amendamentul propus de PL, asupra căruia insistau și organizațiile și asociațiile jurnaliștilor, referitor la interzicerea deținerii de organe mass-media (în special – în audiovizual), pentru firmele înregistrate în așa-numite zone off-shore. În aceste condiții, un răspuns oficial al Consiliului Coordonator al Audiovizualului la o potențială solicitare se va limita la informații de genul: ”Fondator și proprietar al postului de televiziune TV X din Republica Moldova este compania TELE-X INTERNATIONAL, înregistrată în Cipru, cu sediul în orașul Larnaka”. Atât! Păi, informații de genul ăsta solicitanții de licențe de emisie ofereau și până acum, la depunerea dosarelor la CCA. Având în vedere specificul zonelor off-shore de a nu dezvălui identitatea beneficiarilor, nu vom reuși nicicum să aflăm cine se ascunde în spatele companiilor ”străine”, atât de interesate în ultimii ani să investească în piața media de la noi. Deci, ce va schimba noua lege? Nimic!

Investitorii “străini”
Pe 5 martie, în ziua votării în Parlament a modificărilor la Codul Audiovizualului, Președintele Comisiei parlamentare "Cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media", Chiril Lucinschi, a ținut să menționeze că ”proiectul a fost elaborat împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent”, acest fapt urmând să ofere legitimitate modificărilor și să lase impresia că adoptarea acestora ar răspunde cerințelor societății civile. Niciun cuvânt însă despre faptul că experții media cereau tocmai crearea unui mecanism real și funcțional, care ar permite identificarea proprietarilor reali ai instituțiilor mass-media. Liderul liberal-democraților, Vlad Filat, a declarat în timpul dezbaterilor că includerea unei astfel de prevederi în textul legii ar îngrădi accesul investitorilor străini pe piața media din Republica Moldova. Nimeni nu propusese însă să le fie interzisă deținerea de instituții mass-media unor cetățeni străini sau firmelor de peste hotare, era vorba doar despre companiile din zone off-schore, numele proprietarilor cărora nu pot fi identificate și făcute publice.

Netransparență = monopol
Caracterul formal, ambiguu și truncheat al textului noii legi permite ca piața mass-media, în special, cea a audiovizualului din Republica Moldova să rămână una netransparentă, monopolizată, controlată politic. Concentrarea în mâinile câtorva grupuri de interese a mai multor televiziuni, radiouri, ziare, portaluri de știri, îl privează pe cetățeanul moldovean de dreptul la informare din surse variate, cu viziuni diferite. Când un reportaj, produs de aceeași echipă este difuzat la patru posturi TV, despre ce fel de pluralism de opinii poate fi vorba? Publicul mai avizat cunoaște dedesubturile acestor jocuri. Omul neinițiat însă, percepe un lucru spus de mai multe televiziuni drept adevăr incontestabil, în special, dacă nu are acces la alte surse de informare. Astfel se creează posibilități enorme pentru manipulare. Faptul că mai multe instituții media sunt controlate și coordonate dintr-un singur loc limitează și libertatea de expresie: jurnaliștii au de ales între a accepta cenzura și autocenzura, dictate de interesele patronului, și a nu-și găsi un loc de muncă, unde să-și poată practica meseria. I se impune astfel societății o singură viziune asupra evenimentelor, o anumită percepție a realității.
De regulă, investițiile într-un proiect media sunt imense. Nu cunosc nici un caz în care cineva să-și fi deschis televiziune cu bani economisiți din salariu. De aceea, angajându-se ”la patron”, inevitabil jurnalistul trebuie să țină cont de interesele financiare ale angajatorului și să se conformeze politicii redacționale, dictate de convingerile sau afinitățile politice ale acestuia. În cazul în care pe piață există mai mulți jucători, independenți unul față de celălalt, cu viziuni diferite, șansele unui jurnalist să își găsească un loc de muncă într-o instituție care împărtășește idei apropiate de ale sale sunt mai mari. În condiții de monopol, singura lui opțiune este compromisul cu propria conștiință – este nevoit să promoveze valori care-i sunt străine, doar pentru a-și câștiga bucata de pâine. Cum la noi banii și politica sunt noțiuni indispensabile, iar marea majoritate a instituțiilor mass-media sunt controlate politic, concentrarea mai multor canale de difuzare a informației în mâinile acelorași persoane este capabilă să determine pe termen lung opțiunea electorală a unei părți importante a populației. Dacă numele adevăraților proprietari ai organelor de informare în masa ar deveni cunoscute, publicul ar putea evalua în cunoștință de cauză gradul de încredere pe care îl merită informațiile difuzate de fiecare instituție de presă.
 
Neimpozabilii
Din punct de vedere financiar, faptul că deținătorii de licențe de emisie sunt companii străine, înregistrate în zone off-shore înseamnă o portiță pentru exodul de capital din țară: banii câștigați în Moldova sunt virați legal pe conturile din străinătate ale ”fondatorului”, pierzându-li-se urmele în insulele Bermude sau în Gibraltar. Pentru conaționalii noștri, care stau în spatele acelor firme, este și o posibilitate unică de a se eschiva de la plata impozitelor, pentru că veniturile lor nu pot fi evaluate și taxate de fiscul moldovean. În plus, monopolul pe piața de televiziune duce la monopolizarea bugetelor de publicitate, ceea ce nu permite apariția unei concurențe corecte și duce la stagnarea domeniului. Teoretic avem pe piață mulți radiodifuzori, la modul practic – companii ”străine” fac în Moldova milioane din publicitate, difuzând emisiuni și filme produse la Moscova, fără a investi în produse locale.

Dacă…

Să ne imaginăm totuși, că Parlamentul ar fi acceptat amendamentul cu interdicția deținerii de instituții mass-media pentru companiile înregistrate în zone off-shore. Ar fi schimbat asta situația? Probabil că nu. Mogulilor noștri nu le-ar fi luat mult timp să reînregistreze afacerile pe persoane interpuse, iar oficial patroni și fondatori ai televiziunilor moldovenești ar fi fost anunțați niște anonimi – un John Smith de la Londra sau un Ivan Petrov de la Moscova. Transparentizarea proprietăților în mass-media ar fi eficientă doar la pachet cu alte reglementări, începând cu limitarea numărului de licențe, deținute de o singură persoană, terminând cu monitorizarea conținutului programelor și sancționarea difuzorilor pentru lipsă de pluralism de opinii, propagandă sau partizanat politic. Pentru ca aceste reforme să poată fi realizate, e nevoie să fie schimbat modul de formare a organelor de control, întâi de toate, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, renunțându-se la numiri pe criterii politice în favoarea experților cu experiență, propuși de societatea civilă. Atâta timp cât numirea membrilor CCA va rămâne la cheremul partidelor, membrii cărora sunt și principalii jucători pe piața media, nu există șanse ca lucrurile să se schimbe în bine.
_______________

Acest material este publicat în cadrul proiectului  Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.