Eşti aici

Jurnalismul de grup sau unde începe și se termină solidaritatea jurnaliștilor în R. Moldova

11 Decembrie 2015
441 de afişări
Victor GOTIȘAN, cercetător media

 

Introduceri…
 
În 2006, fusesem admis la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, iar la acea vreme credeam că jurnalismul nu înseamnă altceva decât scrierea editorialelor și a articolelor de opinie. Greșit… Jurnalismul e mult mai mult decât sportul numărul unu la moldoveni, datul cu părerea. Jurnalismul e atunci când nu te faci comod, pe scaun, într-o redacţie, dar mai încerci să dai un telefon, să ieşi şi să discuți cu oamenii pentru a le afla off-ul... 
 
Dar, nu despre asta voi scrie aici…
 
La Școala de Jurnalism îl avusem mentor pe Stephen Knowlton. Jurnalist american, care avea în spate ani grei de muncă la cele mai importante ziare din Statele Unite ale Americii (SUA), precum The New York Times sau The Washington Post. Încă din primele zile de cursuri, el ne vorbea despre ceva ce se chema jurnalism de haită (în engleză: pack journalism), pe care eu, acum, dat fiind semnificația negativă a termenului de haită, l-aș numi mai degrabă jurnalism de grup.
 
Stephen la acea vreme credea că anume acest fel de jurnalism și spiritul de echipă, de solidaritate lipsește celor care activează în domeniul mass-media în R. Moldova. El, Stephen, ne invita de fiecare dată să devenim acei câini de pază a democrației (doar asta e misiunea jurnaliștilor, nu?) care sunt în căutarea unor subiecte de interes public, să lucrăm cot la cot, să acționăm pentru o cauză comună, să ne facem treaba cu onestitate, corectitudine, să evităm autocenzura și să nu acceptăm cenzura. Altfel spus, să devenim un grup solidar. Doar așa, ne spunea el, puteți atrage atenția și informa opinia publică despre diferitele probleme cu care se confruntă societatea. 
 
Zilele trecute, la aproximativ zece ani de la experiența Scolii de Studii Avansate în Jurnalism, mi-a sărit în ochi un articol despre acel jurnalism de grup de care vorbea Stephen Knowlton și mi-am dat seama că breasla jurnalistică din R. Moldova așa și nu a învățat să devină un grup solidar. 

 

Jurnalismul de grup. Scurte explicații… exclusiv pozitive
 
Termenul de jurnalism de grup (pack journalism) a fost împachetat de Timothy Crouse din observațiile sale în timpul campaniei electorale din 1972 pentru alegerile prezidențiale dintre Richard Nixon și George McGovern. Potrivit lui Crouse, pe parcursul campaniei electorale grupuri de jurnaliști de la diferite publicații călătoreau pe urmele candidaților, urmăreau, căutau și publicau informații despre candidați electorali, lucrând de cele mai multe ori în grup la știri, articole sau investigații. Ulterior acestea erau publicate în diferite ziare sau difuzate la radiouri și televiziuni. Deci, la începuturi, noțiunea de jurnalism de grup era percepută mai mult într-un context pozitiv. Între timp termenul s-a metamorfozat și a luat o conotație peiorativă, negativă aș spune, iar în prezent acest mod de a face jurnalism este învinuit de câteva păcate, și anume, că a facilitat apariția jurnalismului copy-paste, precum și a “fast food journalism”-ului, a dus la o accentuată imixtiune în viața privată a oamenilor sau că a susținut defăimarea. Nu mă voi opri la acestea, ci voi încerca să punctez elementele pozitive ale acestui gen de jurnalism, care au fost atribuite inițial acestui tip de jurnalism și care ar putea fi preluate de breasla jurnaliștilor din R. Moldova.
 
Jurnalismul de grup poate fi un mod eficient de a face jurnalism în țările de tranziție, cel puțin poate fi un început care să conducă spre un jurnalism de calitate în aceste societăți, în care de multe ori accesul la informație este intenționat limitat de anumite instituții oficiale, de stat. R. Moldova încă tot la capitolul tranziție a rămas. Reinventarea jurnalismului de grup în realitățile R. Moldova ar putea servi la multiplicarea mesajelor și a informației, bineînțeles, a celei veridice și corecte, fapt care inevitabil va contribui la amplificarea accesului la informația respectivă.
 
În primul rând, jurnalismul de grup invită și impune jurnaliștilor un element al solidarității, factor foarte important mai ales dacă luăm în calcul că una din regulile de bază ale jurnaliștilor spune că aceștia trebuia să servească INTERESUL PUBLIC, dar nu cel al proprietarilor instituțiilor media (politicieni de obicei).
 
În al doilea rând, jurnalismul de grup poate aduce cu sine ceea ce în teoria media se numește spin-off – atunci când o instituție media nu se rezumă doar la preluarea unui subiect sau a unei informații publicate de către o altă instituție media (jurnalismul copy-paste), dar o dezvoltă, face un pas înainte, îi dă o continuare și vine cu noi detalii despre acesta.
 
În al treilea rând, în situația când instituțiile de stat, care ar trebui să fie responsabile de ordine și dictatura legii, se află într-un somn letargic, jurnalismul de grup poate deveni un factor care să mobilizeze și să impună aceste instituții să își facă treaba. Or, este imposibil să continui să dormi atunci când majoritatea instituțiilor media din țară scriu despre schemele și mai ales despre persoanele concrete care au organizat furtul din bănci a unui miliard de euro în cea mai săracă țară din Europa.
 
Un simplu exemplu de jurnalism de grup, solidaritate de breaslă, tehnică spin-off  și cum funcționează acesta în țările democratice: Causa Guttenberg. Scurt pe doi, la începutul anului 2011, Karl-Theodor zu Guttenberg, fost ministru al apărării în Germania, a fost acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat. Pe 13 februarie 2011, ziarul local Kritische Justiz a publicat o ştire la această tematică. Ulterior, pe 15 februarie 2011, Süddeutsche Zeitung a publicat un articol cu primele detalii, pe 16 februarie 2011 ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung vine cu o investigaţie despre sursele directe de unde au fost plagiate bucăţile din lucrare. Pe 19 februarie 2011, Der Spiegel publică o investigaţie în care menţionează că autorul a citat şi folosit anumite documente care necesitau neapărat acordul scris al Serviciului de Cercetare al Reichstagului German. La 1 martie 2011, Karl-Theodor zu Guttenberg demisionează din funcţia de ministru al apărării, iar titlul de doctor în științe îi este retras. Toate instituțiile mass-media care au scris despre acest scandal au fost (și sunt) din trusturi media diferite, unele chiar foarte apropiate doctrinar de Uniunea Creștin-Democrată (din care făcea parte zu Guttenberg), ceea ce nu le-a împiedicat să publice articole despre acest scandal. Deci, interesul public a fost pus înaintea preferințelor și simpatiilor politice.

 

De ce nu a prins în R. Moldova şi de ce (încă) nu există o solidaritate jurnalistică
 
Unu. Problema transparenței proprietății media. Nu poți cere practicarea unui jurnalism de grup, sau solidaritate în sectorul media din țară, atâta timp cât transparența proprietății media se mimează, iar majoritatea instituțiilor media (mai ales cele audiovizuale) sunt deținute (real) de către grupuri (sau persoane concrete, mai bine spus) politice. Cum poate fi solidară breasla jurnaliștilor atunci când politica editorială și grila de emisie a unui post de televiziune sau de radio este dictată de alți factori decât cel al interesului public? Nicicum. Chiar dacă în ultimii ani, organizații internaționale ca Freedom House şi Reporterii fără Frontiere au săltat R. Moldova în clasamentele privind indicele de libertate a presei, mass-media din R. Moldova  (cel puțin o bună parte din ea) este captivă factorului politic. Democrația, ca și independența mass media, ori există, ori nu există, jumătăți de măsură în acest caz nu prea sunt acceptate. Nu poți fi “oleacă democratică”, “oleacă independentă”, sau… “oleacă gravidă”.
 
Doi. Pentru jurnaliștii din R. Moldova e mai simplu să stai comod în scaunul din oficiu, să deschizi paginile online ale agențiilor de presă să faci copy-paste, sau dacă mai ai chef poți să dai și un telefon celor vizați în informația copy-paste, dar asta nu e tocmai neapărat. Și, apropo, R. Moldova a inventat un nou model de jurnalism -  “Facebook jurnalism”, care devine din ce în ce mai popular. E suficient să fii “prieten” pe Facebook cu... ex-premierul Ion Sturza şi democratul Dumitru Diacov (e doar un exemplu aleatoriu, în alte situaţii personajele pot fi altele), ai preluat declaraţia unuia, riposta altuia şi ai bucata. Experţii independenţi tot sunt de găsit pe Facebook, asta dacă se vrea un articol “mai serios”.
 
Trei. Rânza jurnalismului moldovenesc. Există (sau cel puțin exista până nu demult) o normă nescrisă în breasla jurnalismului moldav: cel care dezgroapă – da, corect, dezgroapă un subiect, pentru că în R. Moldova cei cu pâinea și cuțitul de la guvernare încearcă cât mai bine să le ţină îngropate... – un subiect de interes public, atunci e ca și cum l-ar patenta și, nicio altă instituție de presă nu are dreptul să atenteze la acesta. Aici este testată “solidaritatea” jurnalistică.

 

Reinventarea jurnalismului de grup în R. Moldova. Oare mai e posibil?
 
Presa este câinele de pază a societăţii. E un lucru care a fost de atâtea ori repetat încât începe deja să devină banal. Cu părere de rău, însă, jurnaliștii în R. Moldova nu au devenit (încă!) o gașcă solidară, ci mai degrabă una solitară, unde fiecare acţionează pe cont propriu (alţii pe contul patronilor... reali).
 
Cum poate să existe solidaritate de breaslă, când jurnaliştii se tem să se citeze (direct!) unii pe alţii. Probabil, în fiecare seară în buletinele de ştiri auziți expresii de genul - a declarat X la, citez: “un post privat de televiziune”, sau „un post privat de radio”, sau „într-un ziar de investigaţie”. Dragi jurnalişti, e simplu, nu e nicio problemă şi nu riscaţi absolut cu nimic să menţionaţi direct “a declarat X pentru Radio Europa Liberă”, sau “a declarat X pentru Ziarul de Gardă”, sau “X pentru Pro TV Chişinău, TV7, Jurnal TV”.
 
Totuşi, carul se pare că se mişcă din loc, adevărat, încet, dar un început al jurnalismului de grup îşi face loc şi în sectorul media din R. Moldova. Un exemplu sugestiv în acest sens este cazul investigaţiei „CV-ul necenzurat al premierului”, publicată pe 5 martie 2015 de Ziarul de Gardă și preluată de majoritatea instituţiilor media din ţară (majoritatea am spus!), iar unele chiar au încercat și un spin-off al tematicii, venind cu detalii noi despre caz.

 

Concluzii…
 
Jurnaliștii americani Mary Walton și Charles Layton spuneau la un moment dat că jurnalismul de grup este un rău, însă un rău necesar, mai ales pentru societățile în curs de tranziție pentru spiritul de solidaritate care îl dezvoltă. Da, este demonstrat faptul că jurnalismul de grup este un mod de jurnalism care omoară originalitatea și care promovează copy-paste-ul. Sunt absolut de acord, însă, într-o societate unde corupția atinge cote maxime, originalitatea și “titlul de proprietate” asupra unor subiecte (mai ales cele ce țin de grava încălcare a legii) trebuie sacrificată în favoarea interesului public, multiplicării mesajelor veridice și accesului la informație. Aceasta, cel puțin la prima etapă, până în momentul când cetățenii noștri vor învăța a gândi și a analiza critic lucrurile.
 
Revenind la problema solidarității în breasla jurnaliștilor, se poate spune că aceasta există în R. Moldova, doar că se termină în momentul când în scenă se ițesc discuțiile despre proprietarii și proprietatea instituţiilor media și numai atunci când nu “îți permiți să atentezi la subiectul patentat de mine”.

______________

Acest material este publicat în cadrul proiectului  Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.