Eşti aici

Dacă un jurnalist nu-și manifestă spiritul solidar, riscă să rămână… solitar

11 Decembrie 2015
452 de afişări
Gheorghe BUDEANU,
jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor
 

 

În urma atacului din 7 ianuarie 2015 asupra Charlie Hebdo de la Paris, când au fost uciși 12 oameni, dintre care zece erau jurnaliști, s-a văzut o mobilizare masivă de solidaritate cu angajații acestui săptămânal satiric din partea reprezentanților mass-media din majoritatea statelor lumii civilizate, state care și-au pus la baza coexistenței lor unul dintre cele mai importante criterii ale democrației – libertatea de exprimare. Mai puțin s-a întâmplat acest lucru în țări cu regimuri dictatoriale, printre ele numărându-se și Federaţia Rusă, care, odată cu evoluția politicii imperiale a liderului de la Kremlin, se arată în ultimii ani tot mai agresivă față de valorile occidentale. Chiar și la Teheran ziariștii, vrând să susțină colegii francezi și să-și exprime revolta antiteroristă, au ieșit să manifeste lângă clădirea Asociației Jurnaliștilor Iranieni, asociație desființată în 2009 de administrația fostului președinte Mahmud Ahmadinejad, dar acțiunea lor a fost împiedicată de forțele de securitate. 
 
La Chișinău, majoritatea jurnaliștilor au scandat în acele zile tradiționalul „Je suis Charlie”, iar mulți dintre ei au mers la sediul Ambasadei Franței în Republica Moldova pentru a-și exprima susținerea cu victimele atacului sângeros din capitala Franței. Vorbind în fața celor prezenți, Alina Radu, redactor-șef  la Ziarul de Gardă, a menționat: „ Ziariștii din toată lumea au dat dovadă de solidaritate profesională, inclusiv cei din Iran, care au fost opriți. Dar asta nu s-a întâmplat în multe țări islamice. De incertitudine, din cauza politicii statului, au dat dovadă și ziariștii ruși. Deci, o fraternitate internațională nu există. În contextul situației politice internaționale, ziariștii ruși nu au sărit în ajutorul colegilor lor de la Charlie Hebdo… Totodată, ne exprimăm și niște temeri, căci jurnaliștii din Franța sau din altă țară sunt mulți și solidari, își cunosc drepturile și le pot apăra, dar noi suntem aici puțini și nu ne putem apăra libertățile. Ca ziarist, nu sunt protejată și am simțit asta de multe ori. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, prin redacția noastră s-a perindat tot pachetul de amenințări”.

După actul terorist și devastarea sediului Charlie Hebdo, jurnaliștii de la Liberation au pus la dispoziția colegilor lor un spațiu de lucru, Le Monde le-a donat cinci calculatoare, o imprimantă şi un scaner, iar The Guardian le-a oferit un ajutor de 128.000 de euro. Iată o situație în care vrei să te întrebi: dar ce se întâmplă cu solidaritatea sau, dacă vreți, cu fraternitatea ziariștilor din Republica Moldova? Există o solidaritate profesională între ziariștii noștri aici, acasă? Dacă nu există, care sunt cauzele?
 

 

Ca o pradă care se zbate în plasa geopolitică

 

Dicționarul limbii române arată că „solidaritate” înseamnă unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere, de ajutor reciproc, dar și o răspundere comună. Iar profesorul Joseph-Maria Bochenski, rector al Universității din Fribourg, spune în cartea sa „Manual de înțelepciune pentru oamenii de rând” că o lege care aparține la fel de bine moralei ca și înțelepciunii este principiul gradelor de solidaritate: în condiții aproximativ egale, dă prioritate membrului din grupul tău în fața străinului. Deci, ziariștii, fiind un grup social și având o comunitate de interese, dar și o răspundere comună, trebuie să se susțină unii pe alții, oferindu-și prioritate colegială la realizarea rolului de gardieni ai adevărului, ai democrației. E o gândire clasică, de manual, dar realitatea întotdeauna este alta, mai ales în societatea noastră, care reprezintă o plasă geopolitică în care ziariștii se zbat, fără a fi în stare să diminueze motivele care i-au atras în această plasă.

Unul dintre motive este divizarea lor în grupuri etnice care promovează interese antagoniste. De fapt, aceeași realitate domină în majoritatea țărilor ex-sovietice, unde ziariștii se împart în cel puțin două grupuri – băștinași și reprezentanți ai etniei ruse. Într-o atmosferă de tranziție, de luptă contra sau pentru reminiscențele imperiale rusești, aproape că e imposibil să existe o relație de solidaritate între cele două grupări de ziariști, care au, dar și promovează interese deosebite, în multe cazuri – reciproc dușmănoase, ceea ce spulberă spiritul de frăție profesională. Nu poți să fii solidar cu un coleg de breaslă care promovează interese dușmănoase principiilor tale naționale și democratice, respectarea cărora ar demola ideologia imperială a națiunii pe care el o reprezintă.

Asemenea întrebări și-au pus de mai multe ori reprezentanții generației mele de ziariști odată cu începutul luptei de eliberare națională față de imperiul sovietic. Atunci, dar și azi, mulți dintre ziariștii de limbă rusă au făcut și mai fac front comun cu politicienii și mișcările prorusești din Republica Moldova. În special, fenomenul este foarte pronunțat în presa din regiunea găgăuză, cea din stânga Nistrului meritând o abordare aparte la acest capitol.

Solidaritatea profesională este o prioritate, dar să nu uităm că ea mai presupune și o responsabilitate comună a celor care se solidarizează. Ca ziarist, astăzi regret că, cu ani în urmă, nu am reacționat colegial atunci când a fost incendiat sediul redacției „Molodioj Moldavii” sau cel al ziarului „Komunist” de pe fosta stradă Iskra din Chișinău, dar nu am făcut-o atunci știind că aceste publicații promovează o politică antinațională. Deci, solidaritatea ziariștilor din Moldova suferă și din cauza că ei sunt împărțiți pe principii etnice, iar în situația geopolitică a țării noastre asta se manifestă prin relații dușmănoase. Se pare că din aceeași pricină nu au reacționat ziariștii de limbă rusă în cazuri ca, bunăoară, atacul politic al Partidului Popular Creștin Democrat asupra PRO TV, atacul unui grup agresiv de preoți ai Mitropoliei Moldovei asupra redacției TIMPUL sau maltratarea în plină stradă a ziaristei Alina Anghel. Totuși, un exemplu bun de solidaritate profesională au fost manifestările tuturor categoriilor de jurnaliști care au cerut eliberarea lui Ernest Vardanean din detenția regimului separatist de la Tiraspol.  

Mai trist e că, odată cu venirea la guvernare a Partidului Democrat Agrar, a fost spulberată și solidaritatea ziariștilor de limbă română, o parte dintre ei fiind atrași pe poziții politice de moldovenism primitiv pentru a face jocul acelorași interese coloniale rusești, ei urmând apoi, pe timpul guvernării comuniste, să-și amplifice propaganda, ignorând toate principiile eticii profesionale și ale bunului simț. În sensul acesta, și-au făcut o slavă proastă mai ales ziariștii de la „Moldova Suverană” și cei racolați de postul de televiziune NIT, ei lansând atacuri furibunde împotriva colegilor care încercau să promoveze presa liberă, ca mijloc de democratizare a societății. Multi dintre cei lipsiți de verticalitate sau atrași în plasă de interese meschine au încercat să realizeze o idee diabolică a liderului comunist, care pusese la cale dezbinarea firavei solidarități ziaristice prin crearea unei uniuni profesionale de alternativă, urmărind prin aceasta suprimarea presei democratice. Au fost acele timpuri nu de solidaritate între ziariști, ci de lupte între ei pe baricade ideologice: unii apărau libertatea de exprimare, democratizarea societății, scoaterea statului Republica Moldova de sub influența rusească, iar alții apărau interesul stăpânilor lor, făceau propagandă antinațională, un fel de pornografie ideologică, din care cauză, iată, la aproape 25 de ani de la obținerea independenței, statul nostru continuă să rămână un vasal al Rusiei. Pe de o parte, ziariștii aflați pe baricade ideologice diferite nu puteau să manifeste între ei sentimente de solidaritate, iar pe de altă parte, este regretabil că lucrul acesta nu s-a întâmplat, căci întotdeauna există o șansă de a-l atrage de partea adevărului pe acel care, cu voie sau fără de voie, s-a rătăcit, mai ales că mulți de pe baricada comunistă sau moldovenistă nu atacau din propriile convingeri. E păcat că atunci nu s-a apelat la spiritul de solidaritate ziaristică pentru a-i atrage in rândurile ziariștilor din presa democrată, explicându-le că suntem condamnați să fim împreună ca profesioniști, să fim solidari, iar prin solidaritate să manifestăm o responsabilitate comună. E ceva ce ar trebui să ne pună pe gânduri, deoarece prin solidaritate, mai ales cea ziaristică, se poate de făcut minuni. Vă dau drept exemplu convingător în acest sens filmul documentar „Sărutul lui Putin”, semnat de ziaristul rus Oleg Cashin, în care autorul arată cum ziarista Masha Drokova, activistă la „Nashi”, se dezice de mișcarea naționalistă pentru a-l susține pe el – victimă a acestei legiuni putiniste:
 

 

Fără frontiere politice sau oligarhice

 

Sigur, breasla ziaristică a fost divizată cel mai tare pe principii politice în timpul aflării la putere a comuniștilor, care s-au străduit să-și supună și să facă din ziariști o subdiviziune combatantă de propagandiști, fără a se mai gândi la soarta acestora după un eventual eșec politic, precum și s-a întâmplat în cazul partidului lui Vladimir Voronin. Ziariștii care pe timpul comuniștilor au intrat în conflict cu etica profesională și cu bunul simț nu au beneficiat de o solidaritate din partea colegilor din celelalte mass-media. Cazul postului de televiziune NIT este grăitor în acest sens. În schimb, pe timpurile comuniste s-au bucurat de susținere colegială ziariștii de la Teleradio-Moldova, o bună parte dintre care s-au ridicat și au protestat, au manifestat, au făcut greva foamei pentru a-și apăra drepturile profesionale, inclusiv libera exprimare. Lor li s-au alăturat nu numai colegi de la alte mass-media progresiste, dar și reprezentanți ai societății civile, precum, bunăoară, Ștefan Jurja, combatant în războiul de la Nistru, cavaler al ordinului Ștefan cel Mare, sau regretatul acum poet Anatol Codru.  

Odată cu venirea la putere a forțelor politice de dreapta – succes datorat în mare parte presei democratice – jurnaliștii și-au manifestat solidaritate în speranța că de acum înainte și lucrurile lor vor merge bine, adică li se va permite să se unească pe principii profesionale și să practice o presă liberă. Dar nu, noii politicieni au preluat practica comunistă de subordonare a presei în interesele lor politice și oligarhice, ceea ce a dus la diminuarea, chiar banalizarea principiului pluralismului de opinii și obiectivității în mass-media. Iarăși are de suferit solidaritatea profesională a jurnaliștilor, căci ei s-au divizat în grupuri, izolându-se în hotare de cartel, în hotare politice, de partid, mai distincte fiind „grupul Plahotniuc” -  Publika TV, Prime TV, Prime FM, Canal3, 2Plus, Maestro FM; „grupul Filat” – TV7, Vocea Basarabiei, BasarabiaTV, EuroTV, AltTV, Unimedia; „grupul Țopa” – JurnalTV, JurnalFM… Aici putem vorbi doar de o solidaritate ziaristică de cartel, căci aproape zilnic vedem relații de agresivitate între aceste tabere mediatice, cu derapaje de la principiile bunului simţ şi ale codului deontologic în practicarea profesiei. În cazul dat, apărând interesele de cartel, grupurile respective de jurnaliști nu mai dau dovadă de o solidaritate profesională, ci de una – scuze! – criminală, ceea ce prezintă un pericol pentru funcționarea democrației moldovenești. Dar așa-i realitatea noastră, din care cauză mă tem că, dacă, Doamne ferește, la o redacție din Chișinău s-ar întâmpla tragedia de la  Charlie Hebdo, nu se va găsi un Le Monde sau The Guradian local care să-i sară în ajutor.

Solidaritatea, fraternitatea jurnaliștilor nu are frontiere politice. Iar astăzi se simte nevoia unei solidarități a jurnaliștilor cinstiți, cu verticalitate și corectitudine, care să-și apere independența și să nu accepte vrerea stăpânilor lor de a-i transforma în killeri de presă, în instrumente de șantaj și de inducere în eroare. Se simte nevoia de solidaritate la luarea de atitudine mai ales în actuala conjunctură politică, altfel se va duce de râpă independența presei, iar odată cu ea – și democratizarea societății.

 

 

Orice măr e bun, în afară de cel al discordiei

 

În primul deceniu de după Independență, ziariștii erau solidari în dorința lor de a democratiza societatea. Unitatea lor, ca grup social care poate să-și apere interesele, era manifestată în cadrul Uniunii Jurnaliștilor, în care activa și o secție de etică a jurnaliștilor. Prin intermediul acestei uniuni, reprezentanții mass-media își manifestau solidaritatea lor profesională, organizau diferite manifestări prin care își apărau interesele, luau atitudine în cazul în care unii colegi erau aruncați de pe carosabilul mediatic. Dar tulburările din societate au făcut ca breasla noastră să nu se mai bucure de o uniune profesională. Astăzi, Uniunea Jurnaliștilor are ușa sigilată, pe motiv că nu a plătit taxa de arendă a sediului. Lipsa de solidaritate a făcut ca jurnaliștii să piardă și Casa Presei, sediul căruia este folosit în prezent de reprezentanții unor anumite forțe politice tot cu scop de business. Dar ea putea fi gestionată chiar de aceeași Uniune a Jurnaliștilor, căci ne-a aparținut, precum Casa Scriitorilor aparține Uniunii Scriitorilor, precum pictorilor le aparțin localurile Uniunii Artiștilor Plastici etc. Aceasta ar fi fost și o sursă de ajutoare pentru unii jurnaliști care necesită azi o susținere nu numai morală din partea colegilor lor. Prin intermediul aceleiași uniuni puteau fi apărate interesele jurnaliștilor care ani la rând au primit salariul în plic, fără ca patronul lor să achite impozitul social, și care s-au pomenit la bătrânețe cu pensii extrem de mizere. Cu spirit de fraternitate, UJ ar fi găsit și posibilități de tratament sau de odihnă pentru jurnaliști. Îmi amintesc că, pe timpurile sovietice, Uniunea Jurnaliștilor avea o Casă de odihnă la Vadul lui Vodă. Chiar am participat acolo, împreună cu alți jurnaliști, la câteva „subotnice” pe când clădirea se afla în construcție. Oare cui aparține ea acum?

O parte din misiunile Uniunii Jurnaliștilor le-au preluat ONG-urile de media: promovarea imaginii jurnaliștilor, instruirea lor, susținerea acestora în cazul unor procese de judecată, manifestări de apărare a libertății de exprimare, organizarea acțiunilor de solidaritate cu ocazia Zilei internaționale a presei, desfășurarea anuală a Galei premiilor ziaristice etc. „Merele” oferite anual celor mai buni ziariști de către Centrul de Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei, precum și altfel de „mere”, oferite ocazional de Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul „Acces-Info”  sunt bune la susținerea breslei ziaristice.

În genere, toate „merele” sunt bune, în afară de cel al discordiei. Dar oligarhii politici anume pe acesta l-au aruncat în rândurile breslei ziaristice moldovenești și acum se simte stringent necesitatea readucerii spiritului de solidaritate în spațiul mass-media. Fiecare ziarist trebuie să înțeleagă că, dacă nu-și manifestă spiritul solidar, există riscul să ajungă… solitar. Solitari la Publika TV, solitari la PRO TV, solitari la TV7, solitari la TIMPUL, solitari la Vocea Basarabiei, solitari la „Kommunist”, solitari la „Panorama”, solitari la „Moldova Suverană”… Iată de ce consider că, până își va relua activitatea Uniunea Jurnaliștilor, ar fi bine ca unii dintre colegii cu „priză” la asemenea activități să lanseze un club de presă permanent, în cadrul căruia să se pună în discuție doar probleme ce țin de solidaritatea jurnaliștilor, la care să fie invitați jurnaliști care reprezintă toate etniile, toate forțele politice, toate grupurile oligarhice pentru a discuta și a găsi compromisuri la problemele care îi divizează pe jurnaliști, pentru a stabili unele principii de ajutor reciproc, dar și de răspundere comună față de ceea ce facem, precum spunea profesorul Joseph-Maria Bochenski.

Un asemenea club ar fi bine să se numească „Solidaritate” și consider că avem printre noi colegi care ar putea reuni jurnaliştii în apărare, atunci când breslei ziaristice i se impune un rol de marionetă.

____________

Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Sursa foto: http://www.moldovanova.md/