Eşti aici

Cine și de ce vrea să compromită „Tribunalul onoarei”?

28 Februarie 2018
45 de afişări

Vitalie Călugăreanu, 
jurnalist Deutsche WelleDisputa generată de investigația RISE de săptămâna trecută mi-a trezit un sentiment de insecuritate profesională ca om care se aventurează să mai facă jurnalism de investigație în Moldova. Pentru prima dată în cei 17 ani de jurnalism am trăit senzația că poți fi „răstignit” de ai tăi dacă, economic, asta este convenabil pentru ei. Doare mai tare decât un proces de judecată pierdut în instanțele naționale. „Tribunalul onoarei” este instanța supremă pe care mizează un jurnalist de investigație atunci când decide să publice o anchetă. Este conștient că cei demascați vor nega, îl vor ataca, îl vor urmări, vor corupe ca să se salveze. Uneori, jurnalistul își asumă pericole nebănuite – vezi cazul jurnalistului Ján Kuciak din Slovacia. Dar știe că, în condiții de normalitate, atunci când își asumă riscuri în numele interesului public, va avea de partea sa cel puțin colegii de breaslă, pentru care această noțiune nu este străină.
Datornicii apărători
În cazul investigației RISE „Bani din caritate” numărul jurnaliștilor care au criticat ancheta a fost suspect de mare. Aceștia, practic, au făcut front comun cu trolii care s-au mobilizat la apel. Unii colegi și-au exprimat „dezamăgirea”, în legătură cu investigația, la cafea prin redacții, alții pe rețelele de socializare. Unii, cu putere de decizie în anumite redacții, au încercat să împiedice diseminarea investigației. Atât cât au putut. La câteva zile după apariția acesteia, a fost scoasă la înaintare „artileria grea”: VIP-urile – unii formatori de opinie care au încercat să pună la îndoială „calitatea materialului jurnalistic” fără a-și declara însă conflictul de interese – faptul că anterior au beneficiat de anumite sponsorizări din partea celor vizați în ancheta jurnalistică. Ce siguranță avem că acum nu fac decât să întoarcă datoria? Nu era nici o problemă dacă nu încercau să o facă pe furiș. Altminteri ne-au oferit temei să credem că, probabil, au sperat că nimeni nu-și va aminti și că vor rămâne și cu imaginea neafectată, și cu datoria întoarsă sponsorilor. Numai că jurnalistul, fie el și VIP, nu poate supraviețui fără etică. În plus, atunci când un formator de opinie, care se vrea respectat, se solidarizează public cu fostul sponsor vizat în investigație, care intimidează jurnalista, recurgând la un limbaj licențios, aceasta trădează angajamente.
Un alt element care ne-a ținut conectați la subiect a fost deplasarea la Istanbul a celor 12 jurnaliști din Moldova, la clinica vizată în investigație. Nu au mers pe banii lor, nici pe banii redacțiilor, chiar dacă una din ele și-a asumat cheltuielile după izbucnirea scandalului.
Deplasarea a fost organizată tot de o vedetă, conectată la jurnalism, care între timp și-a înființat o agenție de PR. Unii au explicat că au acceptat să meargă în Turcia ca să facă ceea ce nu au făcut jurnaliștii de la RISE - într-un fel, să continue investigația. La întoarcere, unul dintre colegi a scris: „Am ajuns la Istanbul. Spre seară am aflat agenda finală a vizitei”. Adică cineva, care le-a plătit avionul, masa și i-a cazat într-un hotel de lux, le-a făcut și agenda jurnaliștilor care s-au dus în Turcia să facă, într-o zi, mai mult decât a reușit RISE într-un an. O altă jurnalistă din grup a scris: „Toți reprezentanții mass-media au primit câte un pachet de cadouri din partea Medical Park”. Unii totuși le-au refuzat. Dar ce mai contează că ai refuzat un pachet cu bomboane după ce ai acceptat celelalte privilegii, tratamente speciale și favoruri care îți compromit integritatea?
În acest caz, Codul deontologic a fost făcut țăndări chiar din momentul în care șefii redacțiilor au acceptat oferta de a-și trimite „gratuit” reporteri la Istanbul. Cum ar fi fost în acest caz dacă Tribunalul onoarei ar fi existat cu adevărat, dacă Codul deontologic era lege și dacă ar fi existat „răspunderea disciplinară a jurnalistului”?
Pericole
Am urmărit, săptămâna trecută, atmosfera de mai multe părți ale baricadei. Am ascultat argumente, am văzut supărări, lacrimi și decizii. Cel puțin trei concluzii pot desprinse – toate la fel de periculoase. Prima: Unele redacții nu cresc jurnaliști, ci cete de sclavi cărora le este suprimat dreptul de a refuza îndeplinirea unei sarcini dacă aceasta contravine eticii jurnalistice sau propriilor convingeri. Argumentul celebru de la Primărie „Eu aici sunt șefa!” învinge. Dependența economică a jurnaliștilor de patronii de presă îi face pe aceștia cuminți și loiali. A doua: După izbucnirea scandalului se observă o sincronizare a unor acțiuni menite să discrediteze, până la alegeri, puținele instituții de presă care „mușcă”, iar fenomenul are loc atât de discret încât unii șefi de redacții nici nu-și dau seama cum se autodistrug. A treia: A apărut în Republica Moldova un grup de vedete cu relații și cu trecut jurnalistic, care stoarce beneficii de la anumiți sponsori prin antrenarea jurnaliștilor neexperimentați, ce activează în diferite redacții, în misiuni incompatibile cu principiile jurnalistice.
Ipoteză
Trucurile jurnaliștilor de investigație sunt diverse și greu de anticipat. Nimeni, în afară de cei de la RISE, nu poate ști care este tactica pe care o aplică în acest caz echipa de investigație. Publicarea „pe bucăți” a anchetelor jurnalistice este un truc folosit adesea pentru a declanșa anumite reacții care „vorbesc”, pe care altfel nu le poți obține ca jurnalist. Sunt numeroase astfel de cazuri relatate la conferințele internaționale ale jurnaliștilor de investigație. În cazul relatat de RISE,  reacțiile „de aur” pur și simplu au curs gârlă chiar după lansarea teaserului. Cele mai vizibile: isterie pe rețelele de socializare, intimidarea jurnalistului care și-a asumat investigația, trolii pe care organizația de caritate în mod sigur nu-i avea (deci ei de undeva au apărut brusc), vizita jurnaliștilor organizată urgent la clinica din Turcia, reacția lui Sergiu Sîrbu pe platformă parlamentară… O anchetă jurnalistică se încheie atunci când decid  jurnaliștii. S-ar putea ca în acest caz să nu existe o continuare, dar la fel de posibil este că o a doua sau chiar o a treia parte să urmeze, mai ales că există un dosar care, cumva, trebuie să se încheie. În al doilea rând, este vorba de RISE – o instituție-model în domeniul jurnalismului de investigație. Cine a lucrat în proiectele RISE știe ce înseamnă să treci prin „purgatoriul” fact-checking care precede, în mod obligatoriu la ei, apariția materialului.
Prin urmare, risc să cred că cei care au pozat în rol de avocați ai organizației de caritate s-au grăbit. La jurnaliști mă refer, întâi de toate. Jurnalismul se face în interes public, altminteri nu ne deosebim cu nimic de cei care, în discuții private, recunosc că au ales bunăstarea în detrimentul deontologiei.
---------------------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului  „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.