You are here

Piața serviciilor de televiziune furnizate contra plată a înregistrat creșteri în primele șase luni ale anului

12 September 2019
141 reads
Pe piața serviciilor de televiziune furnizate contra plată (prin rețele de cablu și IP TV), în primul semestru al anului 2019, s-a înregistrat o creștere a volumului total al vânzărilor, precum și al abonaților la aceste servicii, conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI).

Astfel, volumul vânzărilor serviciilor TV contra plată a crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 3,8 mil. lei (5%), constituind 82,6 mil.lei, iar numărul total de abonați s-a majorat cu 10,2 mii (3,1%) și a alcătuit 339,9 mii.

Potrivit Agenției, creșterea veniturilor provenite din vânzarea serviciilor TV contra plată a fost determinată de sporirea vânzărilor realizate de furnizorii care operează rețele IP TV. Volumul acestor vânzări a fost de 43 mil. lei, cu 13,6% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, vânzările realizate de furnizorii rețelelor de cablu au scăzut cu 3,2% și au totalizat 39,5 mil. lei, iar veniturile obținute din vânzarea serviciilor prin tehnologia MMDS au scăzut cu 29,1% și au constituit 52,4 mii lei.

Majorarea numărului total de abonați a fost posibilă datorită creșterii bazei de abonați a operatorilor rețelelor IP TV, care s-a extins cu 7,6% și a totalizat 171,2 mii. În același timp, baza de abonați la rețele prin cablu a scăzut cu 1% și a alcătuit 168,4 mii, iar la tehnologia MMDS s-a diminuat cu 38,7% și a alcătuit 280 de abonați.

Conform datelor prezentate până la 30 iunie 2019 la ANRCETI de către 81 furnizori activi ai serviciilor TV contra plată, 50,4% din numărul total de abonați utilizau rețele IP TV, 49,5% - rețele TV prin cablu, iar 0,1% utilizau tehnologia MMDS. Aceleași date arată că în prima jumătate a anului ponderea abonaților care recepționează semnalul TV în format digital a ajuns la 66,6%, iar ponderea celor care recepționează semnalul în format analogic a fost de 33,4%.

Potrivit estimărilor ANRCETI, în prima jumătate a anului curent, cei mai mari furnizori de servicii TV contra plată au deținut, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom - 35%, Sun Communications – 16,4%, TV BOX – 14,8%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 33,8%.